Stop la futsal. Futsal Club Dunărea Călărași se retrage din campionat

Câștigătoarea Cupei României la futsal, anul trecut, Dunărea Călărași nu va mai putea continua activitatea în prima ligă.

”În acest sfârșit de săptămână are loc la Tg. Secuiesc al 3-lea turneu din campionatul național de futsal Liga 1.  Din păcate, echipa noastră nu va participa la acest turneu și nici la celelalte care vor urma, deoarece noua conducere administrativă a Primariei Călărași, principalul susținător al clubului, a decis să-și retragă sprijinul acordat. Așadar, clubul care a câștigat Cupa României în 2019, clubul care în ultimii ani se lupta pentru trofee și își dorea să facă performanță, NU VA MAI EXISTA! No comment!”, se spune în comunicatul postat de Futsal Club Dunărea Călărași.

Echipa de futsal din Călărași era înființată acum 8 ani și a urmat, treptat, pașii către consacrare după promovarea în primul eșalon. După un parcurs bun în stagiunile trecute a venit câștigarea unui trofeu important, Cupa României, anul trecut. Acum, în momente de cumpănă pentru futsalul din Călărași poate în ceasul al 12-lea se vor găsi soluții pentru menținerea echipei în competiție. Iubitorii de sport din Călărași merită acest efort!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *