Interviurile Fundației Alexandrion – Andreea Chitu judoka de succes în 2020

Andreea Chiţu este unul dintre puţinii sportivi români pentru care anul 2020 a fost un succes.

Chiar dacă primele luni ale anului au fost dominate de incertitudine şi nelinişte, ȋn a doua parte a anului Andreea şi-a reluat activitatea şi a participat la două competiţii internaţionale la care a reuşit să cucerească medalii importante pentru România.
În noiembrie 2020, judoka a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de judo pentru seniori de la Praga (Cehia), în limitele categoriei 52 kg, iar ȋn octombrie a câştigat medalia de bronz la Grand Slam-ul de la Budapesta (Ungaria). Concursul de la Budapesta punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Chiţu fiind acum pe locul 24 în clasamentul mondial al categoriei.

În preambulul celei de-a şasea ediţii a Galei Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gala dedicata sportului din România, Fundaţia Alexandrion aduce ȋn fiecare săptămână interviuri în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc, laureate ale ediţiilor anterioare ale Galei. Anul acesta, Gala Trofeelor Alexandrion va avea loc ȋn luna februarie şi va fi difuzată la B1 TV pe 6 februarie, ȋncepând cu ora 19 :00, iar ulterior pe canalul de Facebook al Fundației Alexandrion.

Urmăriți în mai jos interviul acordat de Andreea Chițu:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *