OPINIE / MARIAN BURLACU SCRIE DESPRE DILEMA ÎN CARE SE AFLĂ SPORTUL DIN ROMÂNIA – Între modelul francez și cel britanic

La puțin timp după desemnarea sa ca ministru al Tineretului și Sportului, într-o intervenție la Digi 24, Carol Eduard Novak își stabilea țintele. Mai exact, campionul paralimpic de la Londra prezenta o listă a sporturilor „cu care se pot obține cele mai multe rezultate”. Iar acestea ar fi, și îl cităm tot pe demnitar, gimnastica, atletismul, înotul, canotajul, chiar și ciclismul, scrima, halterele și handbalul.

Firește că nu este pentru prima oară când un șef al sportului de la noi aduce în discuție clasificarea sporturilor. În toamna lui 2017, de pildă, ministrul de atunci, Marius Dunca, anunța că finanțarea federațiilor va fi diferențiată. Și că va exista „o prioritizare a acestora”.

Dincolo de toate, sportul românesc oscilează tot mai mult între modelul francez și cel britanic. Primul fiind acela în care toate disciplinele, dar absolut toate primesc bani de la bugetul statului. În timp ce în al doilea se ține cont de perspectivele olimpice ale fiecărui sport. Și se alocă sume doar dacă există șanse de a se cuceri medalie la ediția viitoare. Aspect pe care mi l-a confirmat, în urmă cu ceva ani, Andrei Iosep. Ajuns antrenor al selecționatei masculine de polo a Marii Britanii, după JO de la Londra, bucureșteanul a constatat că aceasta avea alocată o sumă infimă de la buget… Și aceasta comparativ cu echipa feminină de polo. Și că la acțiunile lotului național poloiștii călătoreau spre și de la cantonament pe cheltuiala lor! Ceea ce m-a făcut să-l întreb atunci dacă nu cumva, în asemenea condiții, jucătorii făceau act de prezență. „Nici vorbă! Dacă tot se prezintă își făc treaba”, mi-a răspuns acesta.

În contextul actual, cel al unei pandemii care pare că nu se mai încheie, a drămui banii de la buget este ceva normal. Iar adoptarea modelului britanic pare a fi cea mai bună soluție și pentru sportul de la noi. Există, însă, și o mare diferență între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Și anume că acolo, în Insule, mediul privat este capabil și are disponibilitate să susțină și sporturile fără mari perspective olimpice. Ceea ce pe la noi nu prea se  obișnuiește.