OPINIE/Alin Buzărin scrie despre actul de vandalism asupra gardului casei lui Sorin Cârțu: Mizerie murală, mizerie morală

Ca să-l faci pe Cârțu clonat și să-i și scrii asta pe gardurile casei unde locuiește inclusiv cu doi copii de-o șchioapă, nepoțeii lui, înseamnă să nu fi priceput că tu astăzi ești suporterul unei echipe care are o istorie numai pentru că ținta atacului tău grafic a dat goluri și a obținut performanțe cu echipa din acel oraș.

OPINIE / Narcis Drejan scrie despre Greta Thunberg din Teslui, Dolj: Când se plictisesc oltenii, își dau hainele jos, apoi le păzesc!

Ultimul Comitet Executiv al UEFA ne-a arătat cam pe unde suntem cu fotbalul, în vreme ce Gică Hagi ne vorbește ca pe mahala! Doar la Craiova sunt 2 echipe care au același imn, aceleași culori, aceeași siglă și își fac selfie-uri pe băncile Universității din Craiova, punându-și întrebarea istorică a Transilvaniei: Cine a fost primul în Cetatea Banilor?