ASU Politehnica – Știința Miroslava 1-0 / Echipa suporterilor timișoreni urcă pe locul 6 în Liga a II-a

”Băieții în ghete” au trebuit să muncească serios pentru cele trei puncte la revenirea pe arena din centrul Timișoarei. ASU Politehnica a trecut în cele din urmă de nou promovata Știința Miroslava cu 1-0 și a avansat două poziții în clasament. Singurul gol al partidei a fost reușit în prima repriză de tânărul Deian Sorescu, cu o execuție desprinsă parcă din jocurile pe calculator.

Publicul de pe arena ”Știința” a fost încălzit rapid de eurogolul lui Sorescu. În minutul 8 ”șeptarul” Politehnicii a primit mingea, și-a așezat-o pe piciorul stâng și a trimis plasat în vinclul din dreapta lui Turiță.

După această reușită însă bănățenii au părut să prefere contraatacul. Pe finalul reprizei Marius Staicu putea mări avantajul gazdelor. Trimite însă puțin pe lângă poartă (min. 36), cu capul, apoi e blocat de portarul ieșenilor (38).

Putea fi și 1-1 la pauză dar Taciuc a șutat peste poarta lui Dur-Bozoancă la una dintre acțiunile prelungite de atac ale oaspeților.

Repriza secundă a fost mai săracă în ocazii. Știința Miroslava a avut însă în minutul 50 ocazia partidei. Corban scapă ușor în lateral, dar șutul său în cros întâlnește bara.

Până la urmă ASU Poli a pus stăpânire, în mare parte, pe joc, dar fără a-și duce la capăt multe dintre acțiuni. Moldovenii nu au mai reușit să fie periculoși pe final.

Victoria scurtă înseamnă pentru ASU Poli trei puncte importante și avansarea până pe locul 6 în B. Pentru alb-violeții pregătiți de Bogdan Andone urmează intermediara de la Suceava.

ASU Politehnica Timișoara: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Krausz, Taub – Poparadu, A Ignea, Predescu – Sorescu, Ghinescu (I. Plămadă 90+1′) – M. Staicu (Bădăuţă 59′). Atrenor: Bogdan Andone.

Știința Miroslava: Turiță – Ambrosie, An. Chindriș, Crișan, S. Bucur, Agrigoroaie – Cărăuș (Săvoaia 62′) – Corban, Izmană (Viorică 56′), Taciuc – Al. Marin (cpt., Nemţanu 76′). Antrenor: Adrian Kerezsy.