CFR Cluj i l-a suflat FCSB-ului pe Sebastian Mailat

Rămas liber de contract în urma deciziei Comisiei de Recurs a FRF, Sebastian Mailat și-a ales rapid noua echipă. Puștiul de 19 ani nu a optat pentru FCSB, așa cum se aștepta toată lumea. Timișoreanul care a debutat pe prima scenă pentru ACS Poli a fost prezentat astăzi de CFR Cluj.

Mailat (19 ani) a semnat pe patru ani cu echipa pregătită de Dan Petrescu. Anunțul a fost făcut astăzi de gruparea din Gruia. Mutarea vine la nici patru zile de la anunțul că jucătorul crescut în Banat a fost declarat liber de contract. ”Sunt fericit și mândru că am ajuns la un club precum este CFR Cluj. Vreau să muncesc mult pentru a face performanță cu această echipă. Am ales CFR pentru proiectul ambițios care este aici, dar și pentru faptul că voi avea ocazia să fiu antrenat de Dan Petrescu”, a declarat Sebastian Mailat.

Vicepreședintele lui ACS Poli, Radu Birlică, spunea după anunțarea deciziei de către ultima instanță din țară că clubul bănățean se va adresa TAS în acest caz.

Sebastian Mailat e cotat la 250.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de și a marcat două goluri în 12 apariții în acest sezon al Ligii I.