TERCI în noroi. FCM Alexandria a câștigat la limită cu Astra 2

Teleormănenii au terminat cu o victorie prețioasă prima parte a campionatului

FCM Alexandria a preluat, cel puțin până mâine, șefia în C3. Cu două puncte în spatele Petrolului, echipă care evoluează mâine la Popești Leordeni, formația antrenată de Romică Ciobanu și-a fructificat, cu multă șansă, plusul de experiență în disputa cu garnitura secundă a Astrei.

Doar cu Octavian Vâlceanu ”picat” de la prima echipă, activ pe durata partidei, tinerii Astrei au început, practic, de la 0-1 disputa după golul lui TERCI (10). Amfitrionii au încercat, apoi, să găsească măcar golul egalizator care nu a venit, până la urmă, chiar dacă oaspeții au evoluat, pe final de meci, cu un om mai puțin pe teren după eliminarea lui Viorel Vârtej (75).

Prezenți în număr mare pe arena din cartierul 9 Mai, gazda partidei, suporterii Petrolului l-au admonestat, la final, pe Marius Măldărășanu, antrenorul Astrei 2. Runda trecută, pe Ilie Oană, formația pregătită de Octavian Grigore termina doar la egalitate, 0-0, cu satelitul Astrei.