CSM Poli Iași, favorită certă la calificarea în sferturile Cupei. Iașiul joacă în optimi cu Unirea Slobozia

CSM Poli Iași va deschide tabloul optimilor de finală ale Cupei României împotriva divizionarei a III-a Unirea Slobozia, marți, de la ora 14.00, pe terenul echipei de ligă inferioară. La doar trei zile după eșecul suferit pe terenul lui Dinamo, în campionat, ieșenii își pot reface moralul în Cupă, cu o calificare în sferturi.

Oficialii din Copou nu iau în calcul decât varianta victoriei și calificarea între cele mai bune opt echipe ale competiției KO, obiectivul Iașiului fiind atingerea fazelor finale. În condițiile în care șansele la play-off s-au diminuat considerabil după rezultatele din etapa a 19-a a Ligii I, visul unei noi participări europene ar putea fi realizat mult mai ușor prin intermediul Cupei.

„Cupa României poate fi o variantă mai uşoară prin care să ajungem în cupele europene. Marţi, întâlnim în optimi un adversar din al treilea eşalon şi obiectivul nostru este calificarea în sferturi. Respectăm echipa din Slobozia, sunt convins că nu va fi deloc un meci uşor, pentru că echipele din eşaloane inferioare se mobilizează altfel în partidele cu adversari din prima ligă, dar noi avem prima şansă şi trebuie să ne calificăm”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

CSM Poli Iași ocupă locul 8 în Liga I după 19 etape, cu 24 de puncte, în timp ce Unirea Slobozia se află pe poziția 4-a în seria a II-a a ligii a III-a, cu 28 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Progresul Spartac.

 

În 16-imi, ambele formații au eliminat echipe din eșalonul secund. CSM Poli a trecut la limită de FC Argeș, în deplasare, scor 2-1, în timp ce Slobozia a umilit-o pe ASA Tg. Mureș cu 4-0. Toate golurile au fost marcate de Nelu Bucă în prima repriză, într-un interval de doar 16 minute (9, 10, 16, 25). În turul 4 al competiției, Unirea a învins cu scorul de 2-1 o altă echipă din liga a doua, Dunărea Călărași.

Antrenorul Flavius Stoican, care îşi va ispăşi în acest meci cea dea treia etapă de suspendare după eliminarea de la Cluj, nu va conta pe cei doi jucători eliminaţi în Ştefan cel Mare, Frăsinescu şi Cioinac.

Echipa probabilă a Iaşiului în meciul cu Unirea Slobozia: Kelava – Bosoi, Jagodinskis, Mihalache, Bădic – Qaka, Chelaru – Spătaru, Platini, Ştefănescu – Cisse.