ACS Poli s-a despărțit de jucătorii străini. Echipa lui Ionuț Popa va fi întinerită

ACS Poli Timișoara va încheia anul 2017 fără jucători din afara țării în lot. Clubul de pe Bega a anunțat astăzi despărțirea de brazilianul Miguel Bianconi, croatul Ivan Curjuric și togolezul Camaldine Abraw. Cei trei nu au petrecut nici măcar șase luni legitimați la formația bănățeană.

”Așa cum am mai spus, politica noastră se va axa pe tinerii din cadrul clubului. Începând cu cantonamentul din ianuarie 2018, alături de experimentații Croitoru, Cânu și Straton, pe care mă bazez în mod deosebit în acest campionat, vor fi în lotul de seniori jucătorii Raul Cochintu, Denis Haruț, Lucian Oprea, Cristian Podină, Cosmin Bîrnoi și Răzvan Ochea. Încercăm totodată readucerea atacantului Sebastian Velcotă”, a declarat Radu Birlică, președintele clubului.

Sebastian Velcotă e împrumutat de timișoreni în Liga a III-a, la CSM Școlar Reșița, grupare pentru care a marcat însă doar un gol în sezonul de toamnă. În acest moment Ionuț Popa are un singur atacant de meserie în tot lotul, pe Octavian Drăghici.

”Transferurile vor fi calitative, nu cantitative. La cererea antrenorului, vom completa lotul pe posturile deficitare, în colaborare cu directorul sportiv Adrian Neaga și Cristea Opria, doar cu jucători care considerăm că nu vor sta pe banca de rezerve. Dorim ca această politică să o punem în aplicare în mod imperativ alături de staff-ul tehnic. Viitorul clubului nostru depinde de tinerii crescuți și lansați de Poli Timișoara, lucru care trebuie asumat obligatoriu de toți antrenorii. Îmi asum această decizie și nu mă voi abate de la aplicarea ei, având în acest sens și mandatul Consiliului Director”, a concluzionat Radu Birlică.

Timișorenii l-ar putea pierde anul viitor și pe Valentin Crețu, jucător care și-a depus memoriu după ce a părăsit fără acord clubul înaintea meciului cu Dinamo.

ACS Poli se va reuni în jurul datei de 6 ianuarie 2018.

Foto: Gabriel Brezeanu