BC SCM Timișoara a fost învinsă de U-BT Cluj-Napoca în derby-ul finalului de an din Liga Națională

BC SCM Timișoara și U-BT Cluj-Napoca și-au disputat ieri seară statutul de lider în Liga Națională de baschet masculin la finele anului. Câștigători au ieșit ardelenii, scor 81-70 (41-31), la capătul unui meci aprig disputat.

Cel mai bun marcator al gazdelor din ultimele două sezoane, Mladen Jeremic, nu a putut fi folosit la capacitate maximă. Clujenii, cu un lot mai puternic, au profitat de problemele bănățenilor și au fost agresivi din start. 27-20 a fost scorul primului sfert, în favoarea oaspeților, care au condus și cu 16 puncte pe tabelă. Gazdele au revenit însă pe parcurs și s-au apropiat în sfertul 3 la două puncte distanță în urma reușitei lui Popa Calotă. După acest moment Gray, de la vizitatori, a fost scos din joc pentru faulturile acumulate. Atmosfera s-a animat însă după ce Mijajlovic, de la gazde, a fost sancționat cu un ”tehnic”. BCT-ul a reușit să treacă chiar în avantaj (64-63) în ultima pătrime, dar a urmat un parțial decisiv: 10-0 pentru U-BT, care a tranșat practic soarta punctului bonus.

Coșgheterul partidei și al gazdelor a fost Milos Komatina, autor a 23 de puncte. Pentru U-BT cel mai bun marcatori a fost Lassanah Kromah (21 puncte). În urma acestei partide U-BT Cluj e lider de Revelion în LNB, în timp ce timișorenii alb-violeți ocupă locul secund, cu un punct mai puțin (19). Următorul adversar al ambelor echipe va fi Timba Timișoara. Ardelenii joacă cu nou promovata din Banat peste două zile, în timp ce derby-ul de pe Bega va avea loc în ianuarie.

”Felicitări echipei din Cluj, a câștigat meritat. Sunt o echipă tare, agresivă. Am avut niște căderi explicabile. Ne lipsesc jucători din rotație din varii motive. Dar sunt foarte mulțumit de băieți din punct de vedere al efortului și al dărurii. Jeremic e accidentat la degetul mare de la picior. A încercat la începutul meciului, nu a putut să ne ajute astăzi”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul lui BC SCM Timișoara.

”Un meci intens, știam că va fi așa. Pentru primul loc la finalul turului. Nu era așa de importantă poziția la finele acestei părți a sezonului, că era 1 sau 2, important e că am jucat cu tăria de a demonstra că suntem cei mai buni. Sunt foarte mândru de cum am evoluat, începând cu internsitatea de la startul meciului, pe care am încercat să o menținem la cote mari pe toată durata, terminând cu puterea noastră mentală din sfertul 4, când am fost conduși cu un punct. Felicit elevii mei”, a spus și Mihai Silvășan, tehnicianul clujenilor.