FC Voluntari caută fundaș stânga. Mușat este pe lista ilfovenilor

Gruparea antrenată de Claudiu Niculescu caută în aceste zile să transfere un fundaș stânga

Rămași fără titularul postului, Florin Acsinte, care și-a reziliat înțelegerea cu ilfovenii, cei de la FC Voluntari tatonează mai multe piste pentru aducerea unui fundaș stânga. O soluție de luat în seamă ar fi Nicolae Mușat, experimentatul apărător stânga de la FC Botoșani. În fapt, dacă Acsinte va reveni, până la urmă, la gruparea pregătită de Costel Enache, atunci Mușat ar putea lua în calcul oferta făcută de FC Voluntari. Ilfovenii pleacă, mâine, în Italia, unde vor parcurge un cantonament centralizat condimentat cu câteva partide de verificare cu formații din eșaloanele inferioare din Peninsulă.