Surpriză la Dobroieşti. CSM Bucureşti a trecut de Tricolorul LMV

CSM Bucureşti a furnizat surpriza în principala competiţie masculină de volei după ce a trecut de ploieştenii de la LMV

Într-o sală pustie, la Dobroieşti, doar 50 de spectatori fiind dornici să asiste la un duel interesant de volei masculin, LMV Tricolorul Ploieşti a pierdut paşi importanţi în economia luptei pentru titlu. Plecaţi clar ca favoriţi ai partidei cu CSM Bucureşti, graţie unui lot competitiv şi a traseului convingător de până acum, jucătorii antrenaţi de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au capotat neaşteptat. Gazdele, într-o zi fastă, au câştigat cu 3-1 după o partidă în care bucureştenii au fost, pe toată durata disputei, în prim planul evenimentelor.

CSM a început bine, adjudecându-şi primul set, după care ploieştenii au echilibrat disputa în urma câştigării actului secund. Următoare două seturi au aparţinut amfitrionilor care s-au desprins către o victorie surprinzătoare, 3-1 (25-20, 15-25, 25-23, 25-21), dar perfect meritată după felul în care au curs evenimentele pe teren.

Foto: sportpictures