Oficialii CSM Poli Iaşi anunţă trei noi transferuri

Clubul CSM Poli Iaşi este pe cale să facă trei noi transferuri în următoarele zile. Preşedintele executiv Adrian Ambrosie a declarat că portarul Denis Rusu (Zimbru Chişinău), fundaşul dreapta Sadiq El Fitouri (Al Ahli Tripoli – FOTO, in dreapta) şi mijlocaşul la închidere Mădălin Mihăescu (Juventus Bucureşti) vor semna contractele cu clubul ieşean după revenirea din cantonamentul efectuat în aceste zile în Antalya.

„Analizele lui Sadiq El Fitouri au ieşit bine, nu sunt probleme la inimă sau de altă natură. Flavius Stoican este mulţumit de modul cum jucătorul se prezintă la antrenamente. Sadiq este puţin în urmă cu pregătirea, dar în scurt timp va ajunge la nivelul optim. Dacă nu vor apărea probleme în aceste ultime zile de cantonament, jucătorul va semna cu noi pe o perioadă de un an şi jumătate. La revenirea din Turcia vor mai semna cu noi portarul Denis Rusu şi mijlocaşul Mădălin Mihăescu, de care antrenorul Flavius Stoican a fost mulţumit în perioada de pregătire”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

Portarul Denis Rusu, 27 de ani, vine de la Zimbru Chişinău, în timp ce Mădălin Mihăescu (29 de ani), care şi-a reziliat contractul cu Juventus Bucureşti, poate evolua atât mijlocaş la închidere, cât şi fundaş central.

Fundaşul dreapta libian Sadiq El Fitouri (23 de ani) a făcut junioratul la Manchester City şi a mai jucat în carieră la formaţiile Salford City, Manchester United, Chesterfield şi Al Ahli Tripoli.