VIDEO / AO 2018: Simona Halep e în finală! Specialiștii tenisului se înclină în fața româncei

Lider mondial de 16 săptămâni, Simona Halep (26 de ani) a bifat și a 6-a victorie la ediția din acest an a Australian Open (AO 2018): 6-3, 4-6, 9-7 cu Angelique Kerber (Germania / 30 de ani / 16 WTA), câștigătoare a turneului în 2016. A fost o nouă dispută-maraton pentru compatrioata noastră (a durat două ore și 22 de minute), care a resimțit și oboseala acumulată, și durerile la glezna stângă. În finală, prima pe care o va disputa la Melbourne și cea de-a treia de Mare Șlem din cariera sa (precedentele le-a pierdut, la Roland Garros, cu Maria Șarapova, respectiv Jelena Ostapenko), Halep o va înfrunta pe Caroline Wozniacki (Danemarca / 26 de ani / 2 WTA), în joc fiind nu numai trofeul, ci și poziția de lider mondial.

Povestea continuă pentru Simona Halep la Australian Open. Și nu oricum, ci printr-un nou meci-epic. Iar specialiștii tenisului sunt unanimi în aprecieri. ”Duelul dintre actualul număr 1 mondial și predecesoarea sa a îndeplinit toate promisiunile. După două ore și 22 de minute de luptă intensă, după un scenariu dat peste cap și marcat de schimburi de lovituri incredibile, Simona Halep a făcut să se respecte ierarhia impunându-se, după mult efort, în fața unei excelente Angelique Kerber. Nemțoaica a confirmat că a reatins cel mai bun nivel al ei, însă, deși a revenit după un set și un break (3-6, 1-3), a cedat în a treia manșă, depășită fizic de combativitatea adversarei sale”, se scrie pe site-ul cotidianului francez ”l’Equipe”.

Și cum un meci, indiferent de sport, nu se analizează în sine, scos din context, ci comparându-l cu precedentele, publicația face referire și la disputa cu Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13): ”Autoare a unui start diesel în sferturile de finală, Halep a reținut lecția și a sufocat-o pe Kerber încă de la început”. Se remarcă faptul că Simona a ratat două mingi de meci într-un ghem în care s-au numărat 26 de schimburi de lovituri pentru un singur punct! Și că apoi Kerber a irosit două posibilități de a încheia victorioasă partida. De altfel, privind spre finală, ”l’Equipe” amintește că niciodată în istoria Open-ului Australiei nicio jucătoare n-a câștigat trofeul după ce a salvat mingi de meci în două dispute la aceeași ediție… Însă până astăzi, până la Halep, nimeni nu izbutise să atingă finala la Melbourne (în Era Open) după ce a disputat un meci de cel puțin 40 de ghemuri… Așadar, nimic nu pare imposibil pentru constănțeancă.

Pentru calificarea în finală Halep va încasa 2.000.000 de dolari australieni și va acumula 1.300 de puncte în clasamentul WTA.

Simona Halep și Caroline Wozniacki s-au întâlnit de 6 ori până acum, daneza fiind într-un ușor avantaj: 4-2

2017 (Singapore / Turneul campioanelor, turul 1):
Wozniacki – Halep 6-0, 6-2
2017 (Eastbourne, sferturi de finală):
Wozniacki – Halep 5-7, 6-4, 6-1
2015 (Stuttgart, semifinale):
Wozniacki – Halep 7-5, 5-7, 6-2
2015 (Dubai, semifinale):
Halep – Wozniacki 2-6, 6-1, 6-1
2013 (New Haven, semifinale):
Halep – Wozniacki 6-2, 7-5
2012 (Dubai, ”16”-imi de finală):
Wozniacki – Halep 6-2, 6-3