Cinci jucători transferați sub comanda lui Ionuț Popa. ACS Poli și-a mai plătit din datorii

ACS Poli și-a prezentat ieri cele cinci achiziții ale iernii. Timișorenii vor miza în partea a doua a sezonului pe doi străni noi: ugandezul Mahadi Mahrez Kayondo și gruzinul Akaki Khubutia, fostul fundaș al lui Gaz Metan.

Celelalte trei transferuri realizate de bănățeni sunt cele ale lui Alexandru Popovici, revenit din Azerbaijan, Adrian Zaluschi și Andrei Enescu. Tot în pauza competițională ACS Poli și-a rezolvat o parte din problemele financiare. ”Clubul e stabil. Am plătit salariile până în luna decembrie. Suntem la zi cu plățile către ANAF. Am plătit datoriile către Cristea Opria… Nu există motiv de nemulțumire sau incertitudine, dar e foarte greu lună de lună, să găsești resursele… E normal ca Statul să-și primească banii. La fel de adevărat e că oamenii care au ajutat clubul trebuie să-și primească banii. 70% din datorie a fost achitată”, a declarat Radu Birlică, președintele lui ACS Poli.

Timișorenii joacă mâine, la Ploiești, de la ora 18.00, cu Sepsi Sf. Gheorghe, în primul duel din Liga I în anul 2018. Singurul nou sosit care va absenta e Kayondo, a cărui carte verde nu a venit încă.

Transferurile lui ACS Poli:

9. Alexandru Popovici (29 ani), atacant revenit de la FC Sebail (Azerbaijan): ”Mă bucur că m-am întors. Vreau să răsplătesc încrederea. Vreau să fac cel puțin cât am făcut anul trecut”.

77. Mahadi Kayondo (21 ani, Uganda), atacant/aripă ex-Durban (Africa de Sud), opt goluri în sezonul trecut: ”Mă bucur să fac parte din această echipă. Pentru mine e important că sunt aici. Vreau să luăm multe puncte ca să urcăm în clasament. Toată lumea e prietenoasă”;

29. Adrian Zaluschi (28 ani), mijlocaș central împrumutat de la Ripensia: ”Sunt foarte bucuros că am ajuns la Poli Timișoara, având în vedere că vin din Liga a II-a. Mulțumesc pentru încredere, că am primit această șansă”;

6. Akaki Khubutia (31 ani, Georgia), fundaș central ex-Gaz Metan: ”Mă bucur că am venit la Timișoara. Echipa arată bine, eu fac tot ce ține de mine pentru ca echipa să câștige. Nu vreau să vorbesc acum de ce m-am despărțit de Gaz Metan, vreau să mă gândes cdoar la Poli”

14. Andrei Enescu (30 ani), mijlocaș central venit de la Ethnikos (Cipru): ”Mă bucur foarte mult că am ajuns la Poli. Mulțumesc președintelui și antrenorului că am ajuns aici. Sper să o luăm pas cu pas și sper să ajungem cât mai sus. Pe plan personal sper să ajut echipa cât mai mult. S-a stricat treaba la echipă