Buzărin, despre FRF: Burleanu, 210 propuneri la hectar

Întâi, președintele federal trebuie lăudat. Nu mai folosește portalul instituției pentru a-și face campanie electorală. A priceput că nu poate trasforma site-ul în Scânteia de pe vremuri, iar realizările personale se pot scrie pe un fel de panou de afișaj personal, căruia lumea contemporană îi zice blog. Dă apoi share pe Facebook și e, oricum, mai eficient decât să pună pe un site de instituție pe care se uită, în mod regulat, doar împricinații Comisiilor și delegații de la fotbal feminin.

Prin acest mecanism de share prezidentul federal ne-a anunțat că la 5 februarie a totalizat 210 propuneri de candidatură la șefia FRF, iar în ultimele 9 zile numărul acestora a crescut cu 28, cifra precedentă raportată fiind de 182.

În ritmul acesta, de trei propuneri noi venite zilnic, RB are șanse ca în următoarele trei săptămâni să aibă mai multe adeziuni decât numărul total al membrilor Adunării Generale! Poanta nu e nouă, a mai circulat prin peisaj, dar e bună! Noi sunt doar naivii care își închipuie că Burleanu a căștgat deja alegerile.

Mecanismul de intimidare e agresiv. ”Cei care nu vor să accepte forța echipei noastre și care batjocoresc astfel voința și capacitatea de decizie a fiecăruia dintre voi…..”, bla, bla, bla, texte propagandistice, demne de anii cincizeci, care impresionau în epoca Bumbești-Livezeni, dar care astăzi, oricât ar fi de prelucrate în laboratoarele SNSPA, tot a limbă de lemn sună! Niște fraze furniruite, de genul celor cu comunismul biruitor la orașe și sate, cu tonele de grâu la hectar sau cu secerișul care se termina mai întâi în Scânteia, apoi la televizor și la radio și mult mai târziu pe câmp!

Dacă tot stă așa de bine Burleanu cu propunerile, de ce se mai fac alegeri în aprilie? Ce mai caută ceilalți candidați în peisaj, de ce nu se raportează la FIFA și la UEFA, că vrerea electoratului român e limpede, de vreme ce 210 din 270 de alegători l-au propus deja pe RB la candidatura FRF?

Nu e exclus ca în 18 aprilie RB să căștige un nou mandat. Dar dacă nu ia măcar 210 voturi, câte propuneri susține că a strâns până la 5 februarie, înseamnă fie că el a aburit electoratul, fie că electoratul l-a aburit pe el, să nu se pună rău cu șeful. Până la data alegerilor mai sunt două luni și jumătate, cu meciuri, cu turnee de juniori, cu decizii ale Comisiilor și oamenii parcă n-au chef să devină carne de tun a deciziilor federale.

Dar oare e corect să faci acest gen de sondaj cu 75 de zile înainte de vot, când mai ai suficient timp să-i pui la colț pe nesupuși?