Steaua vizează prima victorie acasă în Liga Campionilor la polo

Aflată pe locul 6 în clasamentul la zi al Grupei B din ediția 2017/2018 a Ligii Campionilor la polo, echipa masculină CSA Steaua dispută astăzi, în bazinul din Complexul Sportiv Ghencea, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport 4), meciul cu formația olandeză AZC Alphen (locul 8). Elevii lui Andrei Iosep își propun să repete victoria din deplasare (15-4). 

Căpitan al grupării bucureștene, Mihai Drăgușin a declarat pentru site-ul oficial al competiției: „Este clar că suntem favoriți în acest meci. Am făcut un meci foarte bun în Olanda. Acolo, atacul nostru a fost incredibil și am marcat aproape în orice moment. Chiar dacă am câștigat la o diferență mare, pregătim acest meci foarte serios și ne așteptăm la o dispută mult mai echilibrată. Vrem să obținem prima victorie acasă și, în această privință, am pregătit jocul foarte bine, mai ales din punct de vedere tactic. Sperăm să reușim un joc la fel de bun în atac și să luăm toate cele trei puncte”.

Mai prudent în declarații, antrenorul Andrei Iosep e de părere că evoluția entuziasmantă din Olanda este foarte greu de repetat: ”Am văzut că Alphen și-a îmbunătățit voluțiile din deplasare. Au făcut un meci bun în Spania, cu Sabadell (n.a. – 10-12). Ne-am pregătit pentru joc cât de bine. Vrem să câștigăm primele puncte în fața fanilor noștri”,

În această seară, Steaua va folosi următorii jucători: Mihai Eduard Drăgușin, Djordje Filipovic, Mihnea Chioveanu, Andrei Gheorghe Mihnea, Iulian Rădoi, Ivan Buljubasic, Adria Delgado Baches, Nikola Murisic, Alexandru Vătrai, Daniel Robu, Alexandru-Andrei Ghiban, Dimitri Goanță și Michał Diakonow.

Grupa B

Meciurile disputate de Steaua:
5-6 cu Spandau 04 (Germania) – acasă
3-8 cu ZF Eger (Ungaria) – acasă
4-8 cu Jadran Carine (Muntenegru) – acasă
6-15 cu Pro Recco (Italia) – deplasare
3-15 cu Szolnoki VSC (Ungaria) – deplasare
11-10 cu CN Sabadell (Spania) – deplasare
15-4 cu AZC Alphen (Olanda) – deplasare

Clasament după 7 runde
1. Pro Recco (Italia) 18 puncte (+47)
2. Szolnoki VSC (Ungaria) 15 puncte (+41)
3. Spandau 04 (Germania) 15 puncte (+11)
4. ZF Eger (Ungaria) 13 puncte (+23)
5. Jadran Carine (Muntenegru) 13 puncte (+1)
6. CSA Steaua 6 puncte (-19)
7. CN Sabadell (Spania) 3 puncte (-32)
8. AZC Alphen (Olanda) 0 puncte (-72)

Meciurile următoare ale echipei Steaua:

Astăzi (7 februarie), cu AZC Alphen (Olanda) – acasă
28 februarie, cu Spandau 04 (Germania) – deplasare
14 martie, cu CN Sabadell (Spania) – acasă
31 martie, cu Jadran Carine (Muntenegru) – deplasare
18 aprilie, cu Pro Recco (Italia) – acasă
28 aprilie, cu Szolnoki VSC (Ungaria) – acasă
9 mai, cu ZF Eger (Ungaria) – deplasare