Terenul din Copou, protejat cu o folie pentru meciul cu Botoşani. Ieşenii au pornit şi instalaţia de încălzire

La Iaşi a nins două zile încontinuu, dar oficialii clubului din Copou dau asigurări că terenul arenei „Emil Alexandrescu” se va prezenta în condiţii optime la ora meciului cu FC Botoşani, programat luni seară, de la ora 18.00. Suprafaţa de joc a fost degajată de zăpadă, iar până luni va fi protejată cu o folie. De asemenea, instalaţia de încălzire este funcţională şi va fi pornită, dacă starea vremii o va cere.

„Chiar dacă în Iaşi a nins, iar temperaturile au fost scăzute în unele zile, terenul se va prezenta în condiţii optime la ora jocului cu FC Botoşani. Domnul primar Mihai Chirica a fost în inspecţie la stadion şi le-a solicitat celor care se ocupă de teren să facă tot posibilul pentru ca suprafaţa de joc să se prezinte în cele mai bune condiţii. Zăpada a fost înlăturată, iar iarba este protejată în momentul de faţă cu o folie. Am pornit şi instalaţia de încălzire, aceasta funcţionează. Dacă vremea o va cere, vom meţine în funcţiune instalaţia şi în zilele premergătoare meciului”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.