Start convingător în play-off. LMV Tricolorul-CSM București 3-0 (25-22, 26-24, 25-20)

Echipa masculină de volei LMV Tricolorul a debutat cu un succes clar în play-off-ul campionatului național de volei

Lupta pentru titlu a intrat în partea sa finală în campionatul național de volei masculin. Startul în această fază a întrecerii s-a dat la Ploiești cu ocazia partidei dintre formația gazdă, LMV Tricolorul, și CSM București. Implicați în lupta pentru titlu, obiectivul asumat la start de sezon, ploieștenii și-au fructificat postura de favoriți. A ieșit o victorie în trei seturi, 25-22, 26-24, 25-20, conturată deloc ușor în condițiile în care replica oaspeților din Capitală a fost una de bun nivel. În aceeași grupă a echipelor implicate în lupta pentru supremație Arcada Galați s-a impus greu, scor 3-2, în disputa cu VCM Zalău, în timp ce partida dintre Steaua și SCM U Craiova se dispută astăzi.