OPINIE / Alin Buzărin, despre greșelile repetate ale arbitrului: Hațegan, meciul și măcelul. Cine îl ține în brațe?

 

Se va spune foarte simplu că Vassaras și Deaconu, ca aibă cu ce să se laude. Au produs un arbitru de Champions League, de Europa League, de turnee finale interțări, înseamnă că sunt eficienți, munca lor are rezultate.

Mai departe, pe cale de consecință, și FRF trebuie să fie mândră cu un astfel de reprezentant. Nici prima reprezentativă, nici loturile de tineret sau juniori, nici futsalul, nici fotbalul feminin, nici măcar cluburile de prim eșalon (acestea sunt ale FRF, ca afiliate, atunci când au rezultate și ale LPF în momentele în care calcă strîmb), niciuna din aceste vase de război ale fotbalului românesc nu izbutește să navigheze în ape atât de adânci precum nava-amiral Ovidiu Hațegan.

Așadar, Hațegan trebuie protejat pe plan intern, pentru că e un excelent produs de export. E ca roșiile de pe vremea lui Ceaușescu, așezate impecabil în lădițe, la care românii aveau voie doar să se uite, nu să le și atingă, pentru că erau hărăzite să umple încăpătoarele burți ale străinătății,

Erorile interne ale lui Hațegan, și sunt destule, mult mai multe decât ar fi cazul, trebuie luate doar ca titlu de inventar. Da, a greșit în cutare fază, în cutare minut, dar e vorba de o eroare omenească, așa a interpretat el faza. O etapă-două fără delegări, timp în care poate fi eventual trimis să arbitreze prin Orient, pentru ajustarea bugetului, și apoi din nou în iarbă! Pentru alt meci și, aproape sigur, pentru un alt măcel.

De ce după ce Hațegan a martelat efectiv (expresia nu e deloc dură și e oricum mai moale decât de s-a întâmplat pe teren) recentul Dinamo-Craiova 2-2, de ce, întrebăm, n-au ieșit Deaconu sau Vassaras să spună că numărul unu român nu e în formă și că ei nu-și mai asumă răspunderea de a-i da meciuri interne până la finalul sezonului? N-au făcut asta pentru că n-ar mai fi apărut delegările la Bayern-Beșiktaș și Leipzig-Zenit! N-ar mai fi avut prilejul de a se lăuda că rodul muncii lor înseamnă optimi de finală europene, faze superioare ale competițiilor. Și poate că și domnii de la FIFA și UEFA ar fi mustăcit că produsele lor de imediată utilitate se depreciază din cauza condițiilor precare din România.

Imediată utilitate am spus, și n-am greșit cu nimic. Să ne aducem aminte că Hațegan a comis cea mai mare eroare a carierei sale internaționale (pe plan intern a avut greșeli și mai mari!) în favoarea Elveției, nu îm favoarea Madagascarului, Groenlandei sau Insulei Paștelui. Și că grație acelei erori, Elveția va fi prezentă la Campionatul Mondial! Pe plan planetar, asemenea servicii sunt răsplătite. Sigur, pierzi Mondialul (se duce Elveția în locul tău!!!!!), dar, în ciuda acestui neajuns, împărăția continuă să aibă grijă de tine. Delegări, baremuri, poziție internațională și toate celelalte.

Trimițându-ni-l pe Hațegan învelit în foiță de aur, forurile internaționale ne obligă să-l păstrăm în aceeași stare. Să-l lăsăm să facă pe plan intern orice, dar ABUSOLT ORICE, în virtutea unei valori unanim recunoscute. Probabil că așa se pune problema la nivelul planetar cel mai de sus al arbitrajului. Nu mai contează că dai acel penalti ridicol la Benzar, dacă FIFA, UEFA și Vaticanul spun că ești arbitru mare, păi chiar ești arbitru mare, poți tu să strici toate meciurile interne la care compatrioții te deranjează să te deplasezi!