Adrian Kerezsy, dupa remiza Ştiinţei Miroslava la Clinceni: „Am obţinut un punct foarte important pentru moralul jucătorilor”

Ştiinţa Miroslava a obţinut un punct important în deplasarea dificilă de la Clinceni, cu Academica, scor 0-0, sâmbătă, în cadrul etapei a 25-a a Ligii a II-a.

Gazdele au controlat partida în cea mai mare parte, şi-au creat mai multe ocazii de a marca, dar şi Miroslava a avut câteva şanse bune pe contraatac, cea mai mare fiind irosită în prelungiri. Rezultatul este cu atât mai important pentru oaspeţi, cu cât au evoluat în inferioritate numerică din minutul 84, când Horia Crişan a fost eliminat.

Miroslava a acumulat 24 de puncte după această remiză şi a urcat pe locul 17 în clasament, în timp ce Academica Clinceni a coborât pe locul 6, cu 40 de puncte.

Antrenorul echipei ieşene, Adrian Kerezsy, consideră că rezultatul este echitabil după aspectul jocului.

„Având în vedere cum s-a desfăşurat partida, consider că rezultatul este echitabil. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători tineri, tehnici, bine aşezaţi în teren. Au avut şi ei ocazii de gol, dar şi noi. În al patrulea minut de prelungiri am avut un contraatac 3 contra 1, dar nu am ştiut să gestionăm acea fază şi am dat cu piciorul unei şanse mari de a marca golul victoriei. Un succes, însă, pe care recunosc că nu l-am fi meritat după aspectul jocului. Sigur, era loc şi de mai bine, dar un punct obţinut pe terenul echipei de pe locul 5 este mulţumitor. Este un rezultat foarte bun pentru moralul jucătorilor. Ne dă încredere pentru următoarele meciuri, după două jocuri acasă în care ne-am pus mari speranţe şi nu am reuşit decât un egal”, a declarat Adrian Kerezsy.

 

Academica Clinceni – Ştiinţa Miroslava 0-0

Formaţii:

Academica: Ureche – Fl. Achim, Găină, A. Răuţă, M. Dobrescu, Paţurcă (85 Chitaş), Vl. Mihalcea, B. Barbu, Al. Popescu, C. Gheorghe (63 Gliga), Blejdea (59 Sabin Moldovan). Antrenor: Ilie Poenaru.

Ştiinţa: Turiţă – Chindriş, Crişan, Bucur, Agrigoroaei – Milea – Ambrosie (55 Nemţanu), Căruţă (46 Izmană), Cărăruş (77 Marin), Viorică – Buhăcianu. Antrenor: Adrian Kerezsy.

Cartonaşe galbene: Achim, Popescu, Dobrescu – Crişan (2), Ambrosie, Turiţă.

Cartonaş roşu: Crişan (84).