Ionuţ Cioinac și-a prelungit contractul cu CSM Poli Iași

După Andrei Sin şi Narcis Bădic, un alt jucător important al lui CSM Poli Iaşi în sezonul trecut a acceptat prelungirea contractului cu clubul din Copou. Aflat şi el la final de contract, mijlocașul Ionuţ Cioinac (27 de ani) a ajuns la un acord cu preşedintele Adrian Ambrosie şi a semnat un nou angajament cu CSM Poli, valabil un sezon.

”Am refuzat orice ofertă de la alte cluburi pentru a rămâne la Iași. Politehnica e clubul unde am avut un sezon fantastic și vreau să rămân să ne batem sezonul viitor pentru locurile 1-4. Mulțumesc celor de la club care au avut încredere în mine și sper să nu-i dezamăgesc”, a declarat Ionuț Cioinac pentru site-ul clubului, acesta fiind completat de către antrenorul Flavius Stoican: “Cioinac este un jucător care, deși nu iese în evidență foarte mult, este foarte util echipei. Mă bucur că va continua la noi și că, având acest grup bun de jucători cu care am reușit o performanță importantă, putem spera la mai mult de la sezonul viitor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *