Eden Hazard a prins podiumul cu Belgia și vrea titlul de cel mai bun jucător de la Cupa Mondială

Belgia a câștigat finala mică, după scorul de 2-0 înregistrat în fața reprezentativei Angliei, iar jucătorii sunt încântați de ceea ce au realizat la această ediție a Campionatului Mondial.

Printre ei se numără și Eden Hazard care, mai în gluma mai în serios, a mărturisit că și-ar acorda titlul de cel mai bun jucător al acestei Cupe Mondiale, dar este de părere că un finalist va cuceri acest titlu.

Belgianul este mulțumit că a prins podiumul și este încrezător pentru edițiile viitoare ale Campionatului European, respectiv Mondial.

„Un loc de consolare, da și nu, pentru că ne-ar fi plăcut să jucăm mâine (n.r. duminică), în finală… Dar cred că am făcut o figură frumoasă la Cupa Mondială și am terminat într-o notă bună. Putem fi foarte mândri de ceea ce am realizat. Cred că aveam capacitățile pentru a câștiga, dar este un Campionat European peste doi ani și o altă Cupă Mondială peste patru ani. Vom încerca să revenim mai puternici. Acum știm cum e să pierdem o semifinală. Franța a pierdut acum doi ani o finală. Sper că vor face un meci bun mâine (n.r. duminică), că vom vedea un meci bun de fotbal și fie ca cel mai bun să câștige.

Eu mi-aș acorda acest titlu (n.r. râde), dar nu sunt eu cel care decide. Cred că vor acorda titlul unui jucător care va juca finala, așa e normal. Dar eu sunt încântat de prestația mea la Cupa Mondială. Dacă sunt azi aici este și datorită coechipierilor mei care m-au ajutat. Nu am fost niciodată unul care să joace pentru trofee individuale. Am terminat pe locul al treilea și sunt foarte fericit”, a declarat Eden Hazard, potrivit lequipe.fr.