OPINIE / Alin Buzărin scrie rânduri pentru haterii Cupei Mondiale

 

Dragii mei,

V-am urmărit comentariile vreme de o lună încheiată. Iar prezența acestor comentarii în mediul online dovedește că deși ați hulit Cupa Mondială, ați urmărit-o. Nu doar pe ea, ci și prestațiile noastre, mai bune sau mai puțin bune, din studioul TVR.

Am încercat să vă înțeleg toate luările de poziție altfel decât ale mele și acum, că tot s-a terminat bâlciul, încerc să limpezim lucrurile. Asta pentru că am observat în toată această lună de fotbal la cel mai înalt nivel că multor oameni de nivel înalt mereu le-a mirosit urât câte ceva. Să le luăm la rând.

  1. Modrici, jucătorul competiției. Într-adevăr, nu e un megastar precum Pele, Beckenbauer, Kempes, Paulo Rossi, Romario, Zidane, Ronaldo, care și-au însușit, fiecare, câte o ediție de Mondial. Nu e Messi, nu e Cristiano Ronaldo. Dar să spui că e un fel de mijlocaș dreapta care dă două goluri pe an și nu trimite pase mai lungi de doi metri, e cam mult. Modrici a tras după el Croația până la un nivel pe care nici ea, nici altă echipă din fostul ”lagăr” nu-l va atinge în următoarea jumătate de veac.
  2. VAR-ul. E o inovație pentru justețea deciziilor din arbitraj. Chiar dacă se mai întrerupe jocul, multe decizii luate în urma analizei video îndreaptă posibilele erori umane. Problema e ca procedeul costă și sunt infime șanse ca VAR-ul să poată fi aplicat în campionatul nostru în următorii câțiva ani, măcar la un meci de etapă.
  3. Modestia finalei. Ultimul act din 2018 a fost mai bun, mai spectaculos, decât finalele din 2014, 2010, 2006, 1994, 1990 și măcar la nivelul celor din 1998 și 2002. Sigue că au fost și erori, inclusiv greșeala monumentală a lui Lloris, dar fotbalul, în întregul frumuseții lui, include și greșelile. Lloris a greșit, dar eroarea lui n-a fost decisivă pentru rezultat, așa cum a fost, de exemplu, cea a lui Oliver Kahn în 2002.
  4. Franța afro. Afirmația denotă incultură. Echipa Franței a arătat ca un bulevard parizian la o oră de vârf. Cei care au ieșit campioni mondiali n-au primit cetățenia în săptămâna de dinaintea Mondialului. Ei sunt fie născuți în Hexagon, fie doar crescuți acolo, dar sunt rodul educației fotbalistice extraordinare pe care această țară o oferă.
  5. Franța avantajată de arbitru în finală. Puțin, foarte puțin. Într-adevăr, la lovitura liberă de la primul gol n-a fost fault. Dar vorbim de o lovitură liberă din lateral, de la 25-30 de metri, care nu e obligatoriu să aibă urmări pe tabelă. La hențul lui Perisici, consultarea VAR-ului n-a făcut altceva decât să pună lucrurile la punct.
  6. Și ultimul. Comentariile în direct poate că au mai conținut și erori, dar au dreptul să vorbească despre ele doar cei care știu ce înseamnă acest lucru. Cât despre studiourile de dinainte și de după meciuri, am încercat în șase oameni, plus moderatorii, să explicăm telespectatorilor ceea ce n-au văzut, nu ceea ce au văzut. Le-am mai turnat în pahare puțină geografie, puțină istorie, puțină politică, puțină patină a trecutului. Pentru că mondialul nu e doar tactică, ci e și câte puțin din toate acestea.

Vă mulțumim pentru atenție, ne revedem peste patru ani! Care ne-om mai revedea!