Timișorenii sărbătoresc 60 de ani de la câștigarea primului trofeu din istorie! Cum arăta echipa Progresului în 1958

ASU Poli Timișoara și Progresul Spartac vor disputa sâmbătă, 21 iulie, o partidă amicală pe Stadionul Știința din Timișoara, cu prilejul sărbătoririi a 60 de ani de la primul trofeu câștigat de bănățeni în istoria clubului.

Deși vorbim de o finală de Cupa României din anul 1958 când se întâlneau Știința Timișoara și Progresul București, iar cele două echipe ce se vor întâlni sâmbătă nu sunt continuatoare directe, putem spune că acestea duc mai departe spiritul echipelor de atunci.

La invitația echipei suporterilor din Timișoara, Progresul Spartac nu a stat pe gânduri și a acceptat „provocarea”, urmând să pornească la drum vineri.

Bucureștenii au de partea lor continuitatea cu același nucleu de jucători tineri și cu același antrenor alături de care echipa a fost aproape să promoveze în Liga a II-a. De cealaltă parte, timișorenii au adus un suflu nou prin numirea lui Cosmin Petruescu în funcția de antrenor și au de partea lor terenul și spectatorii.

Cum arăta echipa Progresului în anul 1958: