Spectacol amical. Petrolul a trecut la limită de Rapid

Spectacol pe teren și în tribune cu prilejul jocului de pregătire dintre Petrolul și Rapid

6000 de spectatori, dintre care aproape 1000 veniți din București, au ținut să vadă amicalul dintre Petrolul și Rapid organizat pe stadionul Ilie Oană. Jocul a fost, în general, unul echilibrat cu o replică de bun nivel acordată de formația antrenată de Constantin Schumacher. Petrolul s-a impus, până la urmă, la limită, 1-0, cu golul lui Sergiu Arnăutu din minutul 22. Două dintre cele mai iubite echipe din peisajul fotbalului românesc au oferit și câteva momente tensionate, în rândul suporterilor, înaintea și în pauza partidei de pe stadionul Ilie Oană.

FC Petrolul Ploieşti – Rapid Bucureşti 1-0 (1-0)

Marcator: Arnăutu (22).

FC Petrolul: Tordai (87 Isvoranu) – Olaru, Plămadă, Cazan, Ţigănaş (70 Neziri) – Ghinga (cpt) (73 Chindriş) – Danci (46 Ciocâlteu), Herea (46 Cruceru, 80 Ene) – N. Popescu, Arnăutu (88 Lambru), Grecu (65 Saim). Antrenor: Leo Grozavu.

Rapid: Ciuculescu – I. Voicu, Iacob, Maftei (cpt), Lădaru – Burlacu, Duriţă, Goge – Vlada, Manole. Au mai jucat: Jorza, Boian, Stancu, Moise, Jurj, Neacşu, Grigore, Dovleac, Mitea, Demici. Antrenor: Constantin Schumcher.

Au arbitrat: Mihai Amorăriei – Luis Oprescu şi Doru Nicolae Petre.