Oprița respiră greu. Încă două șanse pentru ”Dinel”

FC Voluntari se află pe ultimul loc al clasamentului în primul eșalon

Startul noului campionat este unul dezamăgitor pentru gruparea ilfoveană al cărei manager general este Ioan Andone. Patru partide disputate și un singur punct acumulat este bilanțul extrem de modest al Voluntariului în startul noului sezon. Nu puține au fost vocile care afirmau, după meciul cu CFR Cluj, că postura antrenorului Daniel Oprița ar fi fost incertă în aceste zile. ”Dinel” ar fi primit, până la urmă, credit și pentru următoarele două partide, cu Hermannstadt, în deplasare, și CSU Craiova, acasă, în încercarea de a revitaliza echipa.”Dacă sunt lăsat o voi scoate la capăt”, a sunat declarația optimistă a lui Daniel Oprița după eșecul la limită, 1-2, din partida cu echipa campioană.