Flavius Stoican: “Am spus realitatea la acea conferință de presă. Am tras un semnal de alarmă pentru a ne trezi cu toții”

Antrenorul Iașiului, Flavius Stoican, s-a referit după meciul cu FC Botoșani și la momentele tensionate dinaintea partidei, când a atacat în termeni duri noua conucere a clubului, în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul a explicat că a făcut acel gest pentru a trage un semnal de alarmă.

”Este prima noastră victorie, venită după un meci greu, în fața unei echipe bune. A fost o tensiune apăsătoare pe umerii tuturor înaintea acestui meci. Pentru cei care nu țin la această echipă, conferința mea dinaintea meciului a fost una agresivă, dar nu a fost deloc așa.  Am spus realitatea. Am tras un semnal de alarmă, să ne trezim cu toții. Vreau să facem performanțe mai mari decât în sezonul trecut, eu cred în asta și vă cer și vouă, tuturor, să credeți și să fiți alături de noi, de echipă. Vreau ca toți cei care suntem aici să credem că putem face lucruri frumoase. Vreau ca lucrurile să fie clare. Eu m-am atașat de oraș, de echipa asta. Poli e familia mea. Sper că s-a terminat cu problemele și că am lămurit totul. Repet, nu am o problemă cu jucătorii, ci cu faptul că sunt aduși fără OK-ul meu. E o chestie de principiu. Astăzi a mai venit un stoper francez, dar eu voi decide dacă va rămâne, chiar dacă a semnat, după ce îl voi vedea”, a declarat Stoican.

”Este foarte importantă această victorie, aveam nevoie de această gură de oxigen. Dacă nu câștigam acest meci, era foarte greu. Am simțit oamenii din oraș alături de mine, suporterii sunt alături de noi, și presa și vreau să le mulțumesc tuturor. Vreau ca toată lumea să creadă în echipa asta că putem realiza lucruri frumoase. La fel cum s-a întâmplat și în sezonul trecut”, a continuat antrenorul lui Poli, care a avut cuvinte de laudă pentru căpitanul Andrei Cristea: ”Andrei Cristea a fost imperial. Și nu doar pentru că a dat aceste două goluri superbe. Este o răsplată a muncii lui, fotbalul îl răsplătește pentru că aleargă, muncește foarte mult la antrenamente și este un profesionist desăvârșit. Bravo lor, bravo jucătorilor mei după această victorie!”.