Constantina Diță și alți campioni lucrează pe șantierul Habitat for Humanity din Cumpana

Peste 240 de voluntari vor construi, până vineri, opt case pentru tot atâtea familii cu venituri reduse în localitatea Cumpăna din județul Constanța. Lor li s-au alaturat și campioana olimpică la maraton Constantina Diță, care este voluntar pentru al doilea an la rând pe șantierul Big Build, precum și alți prieteni ai săi din lumea sportului precum Nicoleta Grasu, Simona Kadas, Irina Diță, Rodica Oprina, Ștefan Oprina, Niculescu Ovidiu, Karcsi Kadas şi Răzvan Enescu.

În ciuda vremii reci și ploioase, voluntarii au început lucrul în zori de zi. Pe șantierul Habitat for Humanity din Cumpăna vor munci, în fiecare zi, câte 240 de voluntari veniți din toate colțurile țării, dar și din SUA, Germania și Olanda. Membrii celor 8 familii lucrează, de asemenea, alături de voluntari la construcția propriilor case. Voluntariatul este, de altfel, una dintre condițiile includerii în programul Habitat for Humanity, iar familiile trebuie să însumeze un număr de o mie de ore de voluntariat.

Cele 8 locuințe vor fi construite în sistem duplex și vor avea trei camere – sufragerie, două dormitoare, baie, bucătărie și un spațiu exterior. Ele sunt amplasate lângă Campusul Școlar din Cumpăna, alături de alte 16 case în diferite stadii de construcție pe care Habitat for Humanity le ridică în comunitate. Terenul pe care sunt construite casele este oferit de Primăria Comunei Cumpăna, iar costurile de construcție a caselor provin din donațiile în bani sau materiale de construcții oferite de sponsorii proiectului și din fondurile strânse de voluntarii care ajută pe șantier. „Pe șantierul Habitat for Humanity construim împreună cu sute de voluntari entuziaști mai mult decât simple case. Construim speranță pentru 8 familii care vor avea prima lor locuință decentă și stabilă, în care să își poată crește copiii liniștiți. Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este dreptul la o locuință decentă. Ne aflăm cu toții la BIG BUILD pentru a lupta pentru acest drept”, spune Roberto Pătrășcoiu, director national Habitat for Humanity România.