Oficialii Politehnicii Iași acuză arbitrajul din meciul cu Gaz Metan Mediaș

Gaz Metan Mediaș a întrerupt seria excelentă a Politehncii Iași, administrând echipei lui Flavius Stoican primul eșec după trei victorii consecutive. Mediașul s-a impus la limită, duminică, printr-un gol marcat în prelungiri de Ely Fernandes și a urcat pe podium în clasamentul intermediar al Ligii I, cu 17 puncte. Oficialii din Copou au digerat greu acest eșec survenit în timpul adițional și îl acuză pe arbitrul Andrei Antonie că a ”tras” cu gazdele, invocând, printre altele, neacordarea unui penalty la scorul de 0-0, pentru un fault asupra lui Platini.

”Arbitrul Andrei Antonie ne-a ciupit tot meciul. Ne-a taxat cât și când a trebuit pentru a face diferența în favoarea gazdelor. La penalty-ul lor a avut acoperire, mingea a lovit mâna lui Gallego, dar am avut și noi un penalty clar, în repriza a doua, la 0-0. A fost un fault clar la Platini în careu, nesancționat de arbitru. În plus, la lovitura liberă din care s-a înscris unicul gol nu a fost fault. Dar dacă dai fault acolo, dai și penalty la Platini. Fluieri la orice contact și dai cartonaș, iar când e fault în careu nu dai nimic? Au fot multe alte faze judecate greșit de arbitru. Faulturi date aiurea, cartonașe date aiurea… A fost un arbitraj șmecheresc”, a ”tunat” președintele Adrian Ambrosie, care consideră că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil: ”Într-un astfel de meci echilibrat, fără multe ocazii, o manieră de arbitraj prcum cea a lui Andrei Antonie poate face diferența. Ceea ce s-a și întâmplat. S-a jucat închis, niciuna dintre echipe nu merita victoria, remiza era mai echitabilă. Dar și-a intrat în rol arbitrul, care ne-a ciupit tot meciul. Nu s-a ridicat la nivelul unui meci între două echipe din zona play-off-ului”.

Oficialul din Copou admite că echipa sa nu a prins cea mai bună zi în meciul de la Mediaș, cu toate că la ultimul antrenament dinaintea partidei i-a văzut pe jucători într-o formă excelentă. ”Jocul nostru nu a fost grozav, așteptam mai mult de la echipa noastră, mai cu seamă că la ultimul antrenament i-am văzut foarte motivați, determinați. Chiar Flavius spunea că dacă vor fi așa și pe teren, vom câștiga cu siguranță. Acum, chiar dacă am pierdut acest meci, trebuie să strângem rândurile și să ne concentrăm pe meciul cu Viitorul, de vineri, pe care trebuie să-l câștigăm”, a conchis președintele Adrian Ambrosie.