Rocadă între ilfovene. Academica a trecut pe primul loc

Academica Clinceni a profitat de eșecul suferit de Sportul Snagov la Târgu Jiu

Ierarhia în eșalonul secund după derularea etapei cu numărul 12 din cadrul întrecerii este dominată de două formații ilfovene. Academica Clinceni a profitat de eșecul suferit de Sportul Snagov la Târgu Jiu, 0-2, și a preluat, la golaveraj, supremația în Liga 2 Casa Pariurilor după victoria, 1-0, realizată în meciul cu Metaloglobus. În fapt, în ultimele două etape, cele două echipe au inversat de fiecare dată primele două locuri din clasament unde ambele garnituri sunt bine implicate.

Lupta pentru supremație este una extrem de echilibrată și propune, în continuare, o dispută în care sunt angrenate mai multe echipe cu pretenții. Academica și Sportul Snagov sunt bine amplasate și vor juca și în continuare un rol fruntaș cu posibilitatea certă ca una dintre cele două echipe să intre în iarnă cu onorificul titlu de campioană de toamnă în buzunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *