Tot mai departe de podium. Petrolul a remizat alb cu CS Mioveni

În ultima partidă din cadrul etapei cu numărul 12 din Liga 2 Casa Pariurilor Petrolul și CS Mioveni au oferit un egal tern

Într-o altă ambianță, mult mai săracă față de meciul echipei naționale Under 21 desfășurat cu o seară înainte, jocul dintre Petrolul și CS Mioveni a oferit o mostră de neputință în dreptul echipei ploieștene. Într-o perioadă în care antrenorului Leo Grozavu i se cere la fiecare apariție demisia, lucrurile au mers prost pentru ”găzari”.

Dacă înaintea partidei speranțele erau intacte legate de o victorie și apropierea de podium, la final reproșurile la adresa unei noi evoluții departe de așteptări au fost la ele acasă. Situația lui Leo Grozavu dar, în primul rând, a echipei se complică și diriguitorii clubului petrolist sunt puși din nou în gardă de o evoluție neconcludentă, prea departe de așteptări. Fără urmări, la banca tehnică, și de această dată?

Petrolul Ploiești – CS Mioveni 0-0
Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: 3000.
Petrolul Ploiești: Tordai – Olaru, Ghinga, Cazan, Țigănașu (30 Velisar) – Chindriș, Cruceru – Lumu (46 N. Popescu), Marinescu (cpt), Ștefănescu – Tudor Șaim (61 Tamuz). Antrenor: Leo Grozavu.
CS Mioveni: Sima – Alexe, Celea, Burnea, E. Stoica (cpt) – Trașcu (25 Drugă), Mârzeanu – A. Popescu (82 Ivan), Coșereanu, Rădescu – V. Balint (85 Năstăsie). Antrenor: Iordan Eftimie.
Cartonașe galbene: Chindriș (22), Marinescu (45+1), Cruceru (53), Ghinga (73)/ Balint (47), Mârzeanu (65), Sima (90)
Au arbitrat: Andrei Florin (Tg. Mureș) – Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) și Florian Vișan (Galați)
Observatori FRF: George Ionescu (București) și Mihai Basarab (Slobozia)