EURO 2018 | Ungaria a oprit Panzerele germane! În sfârșit și un egal, între Suedia și Franța…

Campionatul European începe să-și spună poveștile – cine a crezut că favoritele au, deja, steaua în frunte, s-a înșelat, adevărul stă scris doar pe tabelă și se spune doar după ultimul fluier al arbitrului.

Maratonul handbalistic a-nceput la Televiziunea națională cu partida dintre Ungaria și Germania, două adversare mereu rivale, care au furnizat întotdeauna adevărate lupte spectaculoase, pe ambele semicercuri. Nici de data aceasta cele două combatante nu s-au dezmințit și este suficient să spunem că scorul final s-a stabilit doar cu 10 secunde înainte de final, grație reușitei lui Noemi Hafra.

Ungaria și-a anunțat intențiile încă din primele atacuri – 3-0 în minutul 4, apoi 5-1 în minutul 11 și surpriza începea să se scrie cu litere îngroșate – antrenorul maghiarelor Kim Rasmusen era mai agitat ca niciodată, se mișca în stânga și-n dreapta mai ceva ca un leu în cușcă, și nu degeaba, pentru că fetele lui înțelegeau că este ultima șansă, că nu pot pleca din Paris fără suveniruri.

Dar la 5-1, morișca maghiară a-nceput să meargă în gol, dându-le prilejul nemțoaicelor să se trezească din somnul păgubos din care nu se mai trezeau. S-a făcut 5-4, apoi din nou s-a mărit distanța la 7-4, pentru ca în în minutul 21 să fie egal, 8-8, pentru prima dată. Panzerele au resimțit efortul cursei de urmărire și au început să dea rateuri, prima repriză încheindu-se la o diferență de două goluri în favoarea Ungariei, scor 12-10. Cei care au privit meciul nu știau ce să creadă – aceasta era Germania care a bătut Norvegia în grupe și Spania în Main Round? Consumaseră Bolk, Schulze și Schmelzer toate resursele, de unde atâta apatie, atâta indecizie și lipsă de inspirație.

La polul opus, adică surpriza plăcută de la Nancy, s-a numit Ungaria, care se rostogolea cu forță spre semicercul advers, prin Hafra, din toate pozițiile de la nouă metri, prin Lukacs, de pe extremă, prin Schatzl, de pe pivot. Sigur, mitanul secund a fost mai echilibrat, în ideea că Ungaria n-a mai reușit desprinderea la mai mult de două goluri, dar tot maghiarele făceau legea pe teren. Și totuși, în minutul 51 a fost din nou egal, 21-21, iar de aici s-a mers umăr la umăr, pînă în minutul 59 și 51 de secunde, când Hafra s-a înălțat și a adus victoria Ungariei.

Din pricina acestei înfrângeri, Germania se află din nou în spatele Zidului Berlinului, unul virtual, firește, dar care nu-i mai permite să viseze prea mult la un loc în semifinale. Nici Ungaria nu prea mai are variante, pentru că ultma partidă o are împotriva tricolorelor, pe 12 decembrie, dată la care lucrurile vor fi deja așezate, sperăm! Oricum, să felicităm Ungaria, pentru că n-a renunțat la visul ei, surprinzând Germania, care s-a crezut învingătoare, înainte să intre pe teren.

Ungaria – Germania 26 – 25 (12-10)

Cele mai bune marcatoare au fost Lukacs 7, Hafra 5, Kovacsics și Planeta, ambele cu câte 3 goluri, de la învingătoare, respectiv Stolle 9, Smits 6 și Behnke 4, de la învinse.

Cocoșul n-a mai dat prea tare din aripi…

Iar pentru acest fapt, Franța a remizat cu Suedia, 21-21, acesta fiind primul rezultat de egalitate de până acum, de la această ediție a Campionatului European. Echipa Suediei a fost în mare formă, cu Isabelle Gulden la randament maxim, de parcă ar fi citit cronica anterioară a meciului dintre echipa ei și Muntenegru, care s-a soldat cu un usturător eșec pentru blonda scandinavă și colegele ei. Gullden (foto) a marcat 6 goluri și a tras echipa după ea, pentru un punct ce nu pot avea un efect mai mare, decât o frecție la un picior de lemn.

Da, așa susținem, că Franța s-a odihnit cu Suedia, având convingerea că zestrea ei de 5 puncte îi va da viză pentru un loc în semifinalele competiției, oricare ar fi jocul celorlalte rezultate.

Suedia – Franța 21 – 21 (14-11)

Principalele marcatoare, Gullden 6, Blostrand, Mellegard și Roberts, toate cu câte 3 goluri, de la scandinave, respectiv Lacrabere 5, de la gazde.

Ionel Pana
Foto – EHF