EURO Handbal | Să nu dăm cu pietre, dar nici paranghelie să nu facem!

Participarea noastră la cea de-a 13-a ediție a Campionatului European de senioare s-a încheiat cu un rezultat bun – și spun asta, gândindu-mă la cele trei victorii din prima fază, când am învins Cehia, Germania și Norvegia fără drept de apel. Echipa noastră a surprins prin viteza cu care a jucat, prin agresivitatea în apărare, prin relația perfectă între interi și pivot, cât și prin comportarea peste așteptări a Elizei Buceschi, care s-a întrecut pe sine – 9 goluri cu Cehia, 11 cu Germania și 4 cu Norvegia. Ca o părere personală, cred că tridentul Neagu – Pintea – Buceschi a fost decisiv, pentru calificarea de pe primul loc în Main Roundul competiției. Am făcut impresie bună, după aceste succese, iar cele trei handbaliste de mai sus figurau în toate topurile exclusiviste ale organizatorilor, culminând cu faptul că Neagu devenise golgetera all time a Campionatului.

Din păcate, selecționerul Martin Ambros se pricepe mai bine ca nimeni altul să-și exploateze cele mai bune jucătoare, fără să se gândeasc la prospețimea echipei, pentru viitor, aceasta fiind o competiție de anduranță. Să ne aducem aminte de Europeanul din 2016, când spaniolul, aflat la prima sa competiție majoră cu o națională de anvergura României, a ținut-o pe Neagu în teren până la epuizare, românca având cele mai multe minute pe semicerc, din toate participantele, doar portărița Germaniei, Clara Woltering, având cu 17 minute mai mult ca Neagu. Din păcate, în meciul decisiv din Main Round, România a pierdut cu Danemarca, 17-21 (Neagu 3 goluri, Pintea 2), și în loc să intrăm în semifinale, am jucat doar pentru un loc oarecare. Și mergem în 2017, la Campionatul Mondial din Germania, unde cele exploatate fără măsură s-au numit Cristina Neagu și Crina Pintea – din pricina oboselii, a uzurii fizice și psihice, tricolorele au pierdut meciul cu Cehia și n-au mai prins sferturile de finală ale Mondialului.

Și ajungem din nou la un campionat european, cel din Franța, încheiat acum două zile, unde România a terminat pe locul 4!. Și pentru că statisticile sunt proaspete, să spunem că nicio jucătoare de pe semicerc nu a avut 400 de minute în câmp, așa cum a avut Crina Pintea, 428, apoi vine Eliza Buceschi 346, Cristina Neagu 335 (6 jocuri, față de 8, câte au celelalte), și Laura Chiper 313. De data aceasta, Neagu a clacat și s-a accidentat în meciul contra Ungariei, pe care l-am și pierdut. Și fără Neagu în teren, am luat bătaie, în continuare, și de la Rusia, și de la Olanda, și ne-am lins pe bot de medalii, pentru că selecționerul a gândit prost, această competiție de anvergură.

Din cele patru finaliste, Franța, Olanda și Rusia, doar România a avut cinci handbaliste care au făcut doar figurație, și pe banca de rezerve, și între cele două semicercuri: Rațiu a jucat 5 minute, apoi Polocoșer a bifat 9 minute, ambele fiind pe foaia de joc în 6 partide; urmează Zamfirescu, cu 17 minute, cele trei făcând cu schimbul, când în tribune, când pe banca de rezerve. În fine, Bazaliu, adusă din țară după accidentarea lui Neagu, și-a încercat și ea norocul 19 minute, în două partide. Și mă opresc un pic la Bianca, pentru că nu a fost corectă atitudinea lui Ambros față de ea – Bazaliu a stat foarte puțin în anturajul naționalei mari și era firesc să nu lege prea mult jocul de pase, dar dacă tot ai adus-o, las-o în teren ceva mai mult, să-și regleze tirul, pentru că i-ar fi fost mai ușor sportivei să găsească poarta, dacă Martin îi dădea un pic de încredere. Și, în fine, nici celălalt pivot al nostru, Raluca Băcăoanu, n-a avut prea multă trecere la antrenor, jucând și ea 46 de minute, dar în 8 partide! Dacă nu ai încredere în câteva handbaliste, dacă nu le consideri la fel de valoroase ca și titularele, atunci nu le urci în avion – așteptăm doi ani de zile, ca să luptăm pentru o medalie europeană, dar noi facem experimente, luăm în lot soția preparatorului fizic, de exemplu, ca să dăm naștere la interpretări? Dacă handbalista a meritat selecționarea, de ce nu a jucat, de ce a bifat doar 5 minute în 6 meciuri? Și atunci nu este normal să ne uităm chiorâș la Federație și să întrebăm cum a permis așa ceva? I s-a făcut un hatâr și antrenorului secund, asta da, dar în joc era prestigiul României.

La fel se întâmplă și cu Zamfirescu, de trei ani este în lot și mereu ca a 5-a roată la căruță – păi ori este bună, ori nu este? După cum o cunosc eu, această fată are școala de handbal de la 181, de la Gavrilă, o fată care este învățată cu medaliile și care are simțul porții extrem de dezvoltat (a demonstrat asta și la Paris, de câteva ori). De ce o poartă Ambros pe drumuri de trei ani și nu-i acordă încrederea cuvenită?

Despre Anca Polocoșer ce să spun, pentru mine, ca și pentru ea, de altfel, a fost o mare surpriză, pentru că nici în lotul lărgit, de pe site-ul FRH, nu figura. Dar a fost o acțiune premeditată, pentru că cineva, din aceeași FRH, a introdus-o pe lista de 28 de jucătoare, trimisă la Federația Europeană cu mult timp înainte. Fata a dat să facă infarct, când a auzit că este aleasa balului pentru Paris, după evoluția ei, modestă, de altfel, de la Trofeul Carpați.

În ceea ce privește componența echipei, după faza primei grupe, Martin a bulversat grupul, a făcut înlocuiri ciudate, a trimis în tribune pe cine și când i s-a năzărit, a scos interii și a băgat centrii, a pus-o pe Elisei la coordonare, iar multe fete erau înlocuite la prima sau la maxim a doua greșeală – echipa n-a avut o anumită stabilitate, o formulă standard cu un un ax de rezistență. Și dacă aduc în discuție strategia handbalului românesc și întinerirea lotului, ținte aflate pe foaia de pontaj a selecționerului spaniol, atunci mă iau cu mâinile de păr (sunt chel!) și spun că munca spaniolului, în aceste două direcții, este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire…

Gata, mă opresc aici, pentru că aș vrea să mă bucur pentru acest loc 4, cât și pentru faptul că ne-am calificat și la Mondialul din Japonia, din 2019. Dar nu prea pot s-o fac, când mă gândesc la ce lot va face Ambros pentru Japonia, la câte convocări surpriză vor mai avea loc, pentru că odată în viață ajunge omul în Țara de unde răsare soarele! În plus, și componența delegației va fi una pestriță, ia să vedeți, plină de oportuniști…

 

Ionel Pana
Foto – EHF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *