ACS Poli Timișoara a transferat un fundaș de la Progresul Spartac!

În misiunea sa de a creiona un lot competitiv pentru a o salva pe ACS Poli Timișoara de la retrogradare, Valeriu Răchită testează jucători înainte de plecarea în cantonament. „Violeții” vor efectua un stagiu de pregătire centralizată în Antalya, Turcia, în perioada 1-10 februarie.

Printre cei aflați în probe s-a numărat și fundașul central Alin Ghidurea, în vârstă de 23 de ani, legitimat la Progresul Spartac, echipa de pe locul 5 în Seria a II-a a Ligii a III-a. Acesta l-a convins pe Vivi Răchită că merită să facă parte din lot și a semnat un contract valabil până în vară cu formația de pe Bega.

Mai mult decât atât, tehnicianul l-a comparat cu Viorel Lică, fundașul central al liderului Sportul Snagov, pe care tot el l-a promovat și a devenit indispensabil echipei ilfovene. „Pe Alin Ghidurea, fundașul central, îl opresc. Poate va fi noul Viorel Lică, jucătorul de la Snagov. Și pe el l-am luat de la Voluntari II și a rămas titular la echipă. Acum are cotă de 300.000 de euro”, a declarat Valeriu Răchită, la finalul meciului amical cu Ghiroda și Giarmata Vii.

Alin Ghidurea și-a făcut junioratul la Steaua, a mai fost legitimat la Dinamo și Concordia Chiajna, iar în Liga a III-a a jucat pentru Concordia Chiajna II și Progresul Spartac.