EXCLUSIV / Țintesc promovarea! Turris și-a prezentat noile achiziții

Prima clasată la jumătatea întrecerii în C3, cu două puncte avans peste a doua clasată, Flacăra Horezu, Turris Turnu Măgurele caută să își păstreze poziția până la finele întrecerii.

Lotul aflat sub comanda lui Eric Lincar a primit în această iarnă câteva piese importante în dorința teleormănenilor de a face pașii așteptați spre promovarea în eșalonul secund. Au fost aduși, în acest scop, cinci jucători care au fost prezentați oficial la Turris Turnu Măgurele.

Adrian VOICU – Golgheterul la zi al eșalonului secund, cu 14 reușite, atacantul a venit în această iarnă de la Daco Getica București. Voicu a mai jucat la Victoria București, FC Voluntari, Olimpia Satu Mare.

Antonio CRUCEU – Fotbalistul revine la Turris după un tur de campionat parcurs în eșalonul secund, la Petrolul. În cariera sa mijlocașul a mai evoluat pentru SCM Pitești, Chindia Târgoviște, Viitorul Constanța, Academica Clinceni.

Florin RADU – Atacantul a mai evoluat la ALRO Slatina și FCM Alexandria.

Cristian CIOBANU – A mai trecut pe la Dinamo II București, FC Olt Slatina, Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Juventus București.

Remus TRANCĂ – A mai jucat la CSU Craiova II.