Volei Alba Blaj – Ştiinţa Bacău, în semifinalele Cupei Confederației Europene de Volei

Semifinală românească în a doua competiție continentală la volei. Victorioasă (3:2 și 3:2) în dubla confruntare cu VK UP Olomouc (Cehia), echipa feminină Știința Bacău o va întâlni în penultimul act al Cupei CEV pe Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei eliminând pe Galatasaray Istanbul (0:3, 3:0 și 15-5 în ”setul de aur”).

În componența Alice Kapelovies (4 puncte) – Slavina Koleva (12p), Ana Otasevic (10p), Denisa Rogojinaru (17p), Cristina Cazacu (22p), Georgiana Faleș (11p), Melinda Sipos, Kristina Guncheva (2p), Ivelina Koleva și Alexandra Ciucu, echipa antrenată de Florin Grapă a depășit cu 3:2 (19, -20, 21, -24, 8), în tur, la Bacău, și cu 3:2 (-21, -20, 20, 20, 18) în Cehia, pe Olomouc.

Într-o reeditare a semifinalei ediției precedente a Ligii Campionilor, Volei Alba Blaj a izbutit să câștige dubla întâlnire cu Galatasaray Istanbul. Învinse în Turcia (0:3), Lora Kitipova (2 puncte) – Ioana Baciu (18p), Nneka Onyejekwe (4p), Ana Lazarevic (13p), Sonja Newcombe (11p), Maja Aleksic (7p) și Marina Vujovic s-au impus cu 3:0 (20, 23, 16) la Sibiu, câștigând apoi și ”setul de aur” cu 15-5.

Finalistă a Ligii Campionilor în 2017/2018, Volei Alba Blaj a ratat faza grupelor în ediția în curs şi a continuat direct în ”optimile” Cupei CEV, unde a trecut (3:0 și 3:0) de VK Prostejov (Cehia).

Știința Bacău a eliminat (3:2 și 3:0) pe Zeleznicar Lajkovac (Serbia), în ”16”-imi de finală, și gruparea olandeză Sliedrecht Sport (3:2 și 3:0), în optimi de finală.

În competiţie a mai fost angrenată echipa CSM Târgovişte, care a ratat optimile de finală, fiind eliminată chiar de Galatasaray Istanbul, cu un dublu 0:3.

Prima manșă a semifinalei Cupei CEV se va disputa în Bacău, în 26 februarie, iar returul în Sibiu, în 5 martie.