Adina Salaoru a revenit pe teren, CSMB pregătește meciul din Liga Campionilor

Echipa feminină de volei CSM București, campioana României, va disputa mâine seară (miercuri, 20 februarie), de la ora 19.30, în Sala Polivalentă din Capitală, meciul cu formația poloneză KPS Chemik Police contând pentru etapa a cincea, penultima, a Grupei E a CEV Women’s Champions League.

Revenită după accidentarea la umăr din meciul cu Spania, căpitanul echipei României și jucătoare de bază la CSM București, Adina Salaoru a evoluat câteva minute în disputa cu Dinamo (3:0). ”Încerc să-mi revin. Încă mai lucrez pentru umăr. Sper să revin la sută la sută. Ne așteaptă două meciuri forte grele, cu Chemik și cu Fener. Știm foarte bine la ce nivel se joacă. Încercăm să profităm de șansele noastre. Este foarte important să ne impunem în fața celor de la Chemik, chiar dacă și-au mai schimbat componența echipei de la prima partidă cu noi”, a declarat Adina Salaoru.

Înaintea ultimelor două runde, CSM București ocupă locul 3 în Grupa E, având 3 puncte. Echipa Capitalei este devansată de Fenerbahce Istanbul (12 puncte) și de Dinamo Moscova (8p), fiind înaintea lui Chemik Police (1p).