Daniel Nazare despre deciziile italienilor Mangia și Sarri: Antrenorul, vinovat și arogant? Întotdeauna

Tot felul de specialiști, implicați sau nu în meciul de pe Arena Națională (FCSB-Craiova 3-2), s-au mirat și ofuscat de ce portarul Pigliacelli a bătut acel 11 metri al oltenilor. Cum e posibil? A ironizat adversarul, nu e normal, de ce a decis Mangia asta, ce mesaj a vrut să transmită…

Stelistul Bălașa l-a considerat un gest de lipsă de respect pentru adversar, adică pentru FCSB. Dacă bătea magazinerul sau doctorul de la juveți, da, îl putem considera așa. Dar a executat unul dintre cei 11 jucători de pe teren. Ce-o fi așa halucinant?

Trecem însă ușor peste niște detalii importante: Craiova a ratat 5 penalty-uri în acest sezon, iar la un meci portarul italian a dat pasă de gol, assist cum ar zice comentatorii tv dornici mai mult de romengleză decât de vocabularul corect al limbii materne. Așa că decizia antrenorului Mangia este normală: a ales cel mai bun executant și nu s-a înșelat. Partea proastă e că echipa olteană, candidată la titlu, nu are în rândurile sale un astfel de jucător care să rezolve problema și se apelează la goalkeeper. dar n ue treaba adversarilor, e o problemă internă.

Așa că Mangia a ales corect. Ce s-ar fi întâmplat dacă rata Pigliacelli? Mangia era de vină. Acum tot el e de vină pentru că ar fi ironizat FCSB. Oricum o dăm, tot nu e bine pentru tehnician.

Ultimul gol marcat de un portar în Liga 1 a fost în urmă cu 13 ani, pe 27 octombrie 2006. Pepe Bornescu, atunci la U Craiova, marca din penalty în egalul pe care formația sa îl obținea împotriva Pandurilor, scor 2-2. Deci, tot Craiova… Și ce e rău în asta? Rică Răducanu are și el trei goluri marcate din penalty. Dacă inspira mai multă seriozitate, ar fi bătut mai multe în meciurile oficiale.

Niciun antrenor, indiferent de nume sau club, nu face experimente la un asemenea nivel, totul e calculat. Deunăzi, marele Sarri nu a putut realiza o schimbare, pentru că portarul titular de la Chelsea nu a ieșit de pe teren. Nu a vrut. Nu știu dacă ar fi câștigat la penalty-uri cu Caballero, știm sigur că „albaștrii” au pierdut cu Kepa. Cel care trebuia scos de pe teren. Bineînțeles, tot antrenorul e vinovat pentru că nu are autoritate și e arogant! Nu-i așa?

—————————————————————————————————————————

Daniel-Andrei Nazare

senior-editor 100% Sport

twitter: danielnazare

facebook: Daniel Nazare

e-mail: daniel.nazare@100sport.ro

—————————————————————————————————————————