Poli Iași a câștigat un prim proces cu Horia Sabo

Magistrații de la Judecătoria Iași au respins ordonanța președințială solicitată prin care omul de afaceri Horia Sabo, director general la clubul Politehnica Iași, solicită repunerea în drepturi cu puteri depline la conducerea clubului ieșean.

”Respinge cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamantul Horia Vlad Sabo în contradictoriu cu pârâta Asociația ”Club Sportiv Municipal Politehnica Iași”. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată precum și cererea celei din urmă de acordare a unor asemenea cheltuieli”, anunță Judecătoria Iași.

Astfel, după această decizie, clubul Politehnica Iași va fi condus în continuare de către Comitetul Director și președintele executiv Adrian Ambrosie, în timp ce directorul general Horia Sabo, aflat în concediu medical, va intra după expirarea ”medicalului” în preavizul de desființarea a postului, conform reorganizării clubului.

Ambrosie: ”S-a făcut dreptate! După această decizie s-a instaurat liniștea la club și ne putem gândi doar la fotbal”

Președintele executiv Adrian Ambrosie a declarat că Judecătoria a luat o decizie corectă prin respingerea solicitărilor lui Horia Sabo.

”Este o decizie corectă, s-a făcut dreptate. Această decizie arată cine a avut dreptate și cine a spus adevărul până acum. Am încredere în continuare în instanță. Cel mai important este faptul că după această decizie s-a instaurat liniștea la club și ne putem gândi doar la fotbal și la performanță. Clubul este acum în reorganizare, pentru că managementul domnului Sabo a băgat echipa în datorii foarte mari și am reușit cu foarte mari eforturi să luăm licența. Dânsul este acum în concediu medical, iar în momentul în care nu va mai fi în medical, va intra în acea perioadă de preaviz până la desființarea postului de director general, conform reorganizării”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie.