Petrolul, la ora socotelilor. Se caută preşedinte

Petrolul şi-a redus considerabil şansele de a mai prinde, măcar, locul de baraj pentru promovarea în primul eşalon.

Cu o bună oportunitate în faţă după eşecul clujenilor de la U în compania Ripensiei, jucătorii antrenaţi de Gigi Mulţescu au eşuat lamentabil în disputa cu Daco Getica Bucureşti. În faţa unei formaţii bucureştene care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, obligată şi de locul modest din clasament, Petrolul şi-a anulat, la capătul eşecului, 1-3, mai toate speranţele care mai dăinuiau în tabăra galben-albastră. Plecarea din fruntea clubului după meciul cu Daco-Getica a lui Cristi Vlad deschide, şi din acest punct de vedere, porţile unor variante rostite de oamenii de fotbal din Ploieşti şi numai. Printre numele vehiculate se află şi cel al lui Daniel Coman, actualul şef al grupării de prim eşalon Astra Giurgiu care s-a mai aflat  în postura de a fi ofertat de Petrolul.