Contre pe podium. Meciul Chindia-Academica continuă la comisii

Primele două clasate în ierarhia eşalonului secund sunt protagonistele unui uriaş scandal

Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte disputau, în urmă cu zece zile, pe stadionul Eugen Popescu, un meci important în economia luptei pentru promovare. Victoria gazdelor, 1-0, s-a lăsat cu prelungiri la comisiile de resort ale FRF după o contestaţie depusă de formaţia din Clinceni.

„A deranjat faptul că un tip din conducerea Chindiei a adresat cuvinte urâte la adresa noastră. Am reacționat, iar înaintea meciului de la Târgoviște am contestat că n-au viza medicului specialist pe carnet, de medicină sportivă. Este clar că nu era viză pe carnet, și nu la un singur jucător, ci la cinci jucători. Să știți că nu făceam contestație, dacă nu era argumentată. Depinde ce va decide comisia, însă conform regulamentului, se sancționează cu pierderea meciului cu 3-0. Lași echipa să câștige și tu nu ești în regulă cu carnetele, uite la ce duce! Mie îmi pare rău pentru Târgoviște, dar asta e situația”, a transmis pentru publicaţia dâmboviţeană SportImpact.ro președintele Academicii, Constantin Bigan. Dâmboviţenii se apără prin vocea omului numărul 1 în club, Marcel Ghergu.

„Au contestat vizele medicale ale jucătorilor noștri, contestația fiind depusă înainte de startul meciului, pe motiv că nu ar exista parafa unui medic de medicină sportivă. Facem vizita medicală de ani buni la Policlinica autorizată și specializată pe medicină sportivă Vitan. Nu au fost niciodată probleme. Ba, rețin că anii trecuți și Academica mergea acolo. E o contestație fără suport regulamentar sau legal, ne așteptăm ca nici măcar să meargă să o susțină. Reamintim tuturor că AFC Chindia Târgoviște este un club profesionist care respectă toate normele în vigoare”, a punctat la rândul lui conducătorul clubului dâmboviţean.

Verdictul la contestaţia grupării din Clinceni ar urma să vină astăzi, cu câteva ore înaintea partidei pe care Chindia o va susţine la Ghermăneşti, cu Sportul Snagov, în încheierea etapei cu numărul 33 din eşalonul secund.