Viitorul sună bine la Clinceni. Juniorii U17 joacă finala Campionatului Naţional

Academica Clinceni are de unde alege pentru schimbul de mâine al primei echipe

Satisfacţiile vin pe bandă rulantă la Clinceni pe finalul unui sezon de excepţie parcurs de gruparea condusă de Constantin Bigan. Dacă prima formaţie a clubului se află la doar 90 de minute distanţă de o performanţă istorică, promovarea în primul eşalon, şi echipa de juniori U17 se găseşte în faţa unei mari realizări. Academica a trecut în semifinalele Campionatului Naţional Under 17 de Metaloglobus, scor 3-1, şi susţine, astăzi, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia,  finala întrecerii cu LPS Cluj Napoca.