Fără căpitan în Liga a II-a. Ciprian Petre nu mai continuă la SCM Gloria

Cel mai cunoscut jucător din lotul buzoienilor de la SCM Gloria nu se va mai afla pe gazon

“Voi avea o discuţie cu Ciprian Petre pentru a vedea exact cum stă situaţia acestuia în perspectiva noului sezon”, spunea Ilie Stan, noul antrenor al SCM Gloria, înaintea reluării pregătirilor la divizionara secundă. La cei 39 de ani pe care îi va împlini către finalul acestui an, Petre nu va mai avea ocazia de a evolua pentru formaţia din Crângul Buzăului şi în eşalonul secund. Era, dealtfel, marea dorinţă a lui Cipri încă din momentul în care a decis să pună umărul, în Liga a III-a, la creionarea unei echipe competitive la Buzău. Lui Petre i s-a propus preluarea unei funcţii administrative în cadrul clubului aşteptându-se, acum, răspunsul acestuia.