An de excepție pentru karateka de la ENPI Iași. Topul celor mai buni sportivi ai clubului

Anul 2019 a fost unul de excepție pentru karateka de la CS ENPI Iași. Sportivii pregătiți de Sensei Constantin Adăscăliței 6 Dan și Răzvan Popa 4 Dan s-au remarcat nu doar la Campionatele Naționale, ci și pe plan internațional. Dragoș Bălăiașa și colegii săi au obținut medalii prețioase la Campionatele Europene și Mondiale, contribuind din plin la performanța delegației României de a se menține pe primul loc în clasamentul țărilor participante la marile competiții.

Iată cum arată TOP 10 al celor mai buni sportivi de la clubul ENPI Iași în anul 2019:

  1. Dragoș Bălăiașa și Aurel Ciubotaru – multipli medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale de karate tradițional – seniori
  2. Octavian Postolache și Iulian Dumitraș – multipli medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale de karate tradițional – seniori
  3. Bianca Balaur – multiplă medaliată la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale de karate tradițional – juniori
  4. Ioan Posteucă și Ciprian Hamăn – multipli medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale de karate tradițional – old seniori
  5. Patrik Munteanu – medaliat la Campionatele Naționale și Mondiale de karate tradițional – copii IV
  6. Ovidiu Popovici – pentru cel mai perseverant sportiv și instructor
  7. Marius Netcă – pentru cea mai rapidă ascensiune – centura maro
  8. Flavian Anuța și Alexandru Pricop – pentru perseverență și perspectivă – copii II
  9. Anișoara Teletin – pentru perseverență și seriozitate
  10. Dan Dănilă și Dragoș Romila – pentru cei mai longevivi sportivi.

”A fost un an plin de succese, iar sportivii clubului ENPI au reușit să ducă tradiția mai departe. Locurile I, II și III din acest top 10 vor puncta și în clasamentul întocmit de Ministerul Tineretului și Sportului, Direcția Județeană pentru Sport Iași. Sportivii vor fi premiați în cadrul unei festivități organizate de către cluburile ENPI Iași și CS Dojo Master Iași, la Liceul Dimitrie Cantemir, sâmbătă, 21 decembrie 2019, începând cu ora 09.00. Totodată, în cadrul acestei festivități sportivii vor susține și examenele de grad”, a declarat președintele și antrenorul clubului ENPI Iași, Sensei Constantin Adăscăliței – 6 Dan, care a ținut să mulțumească sponsorilor și partenerilor din acest an: Primăria Municipiului Iași, printr-un program de finanțare pentru sportive, ATI Motors Holding, Mega Auto Iași – dealer Skoda, Rodotex Iași, Palas Iași, Inbit, Cotnari, Fenice Palas, COS Laboratories.

Adăscăliței este ajutat în pregătirea sportivilor și de Sensei Răzvan Popa – 4 Dan și instructorul Dragoș Bălăiașa – 2 Dan.