FC Voluntari se va pregăti în Antalya. Patru amicale pentru Teja în Turcia

Mihai Teja ar urma să fie instalat oficial mâine pe banca echipei FC Voluntari

Ultima clasată în ierarhia la zi din primul eșalon, cu doar 8 puncte, FC Voluntari va pleca la drum, în noul an, cu un alt antrenor principal. Mihai Teja s-a înțeles cu oficialii formației ilfovene pentru un contract pe un an și jumătate urmând să fie anunțat, oficial, chiar mâine în noua sa postură. Reunirea echipei din Voluntari se produce miercuri, 8 ianuarie, urmând ca patru zile mai târziu delegația ilfovenilor să plece în Antalya. Pe timpul șederii în Turcia Mihai Teja va putea trece în revistă lotul pe care se va baza cu ocazia a patru partide amicale. FC Voluntari va juca, în ordine, cu FC Okzhetpes (15 ianuarie), Dinamo Tibilisi, trei zile mai târziu, FK Sensul (21 ianuarie) și, la încheierea cantonamentului, pe 23 ianuarie, cu FC Chertanovo. În prima apariție oficială din 2020 FC Voluntari se deplasează la Clinceni pentru disputa cu Academica anunțată pentru data de 1 februarie.