De la ce vârstă se începe baschetul? Ne răspunde Carmen Tocală

O problemă pe care și-o pun părinții se referă la momentul în care decid să-și ducă odrasla la sport. Tema începerii sportului a suferit schimbări de la un deceniu la altul.

„Din punct de vedere cardiovascular se spunea, pe vremuri, că cei mici sunt foarte solicitați. Acum se scade vârsta de pornire în baschet. Începem de la grădiniță, nu de la școală ca până acum. Se dezvoltă mult mai bine copii de 8-9 ani acum față de acum 20-30 de ani. Sunt mai bine pregătiți fizic și intelectual”, ne-a declarat Carmen Tocală, fostă jucătoare de baschet, acum membru în Boardul Central al Federației Internaționale (FIBA), fiind în același timp și vicepreședinte al FIBA Europe, fiind prima femeie aleasă în aceasta funcție.

Discuția despre jocurile pe PlayStation sunt, de asemenea, în contradictoriu. Cei mai mulăi părinți susțin că nu e bine să stai atâtea ore în fața micului ecran, alții că e educativ. „Play Station-ul și toate jocurile acestea pregătesc mai bine pe cei mici, e demonstrat de studii. Noi nu ne dăm seama, dar se produc niște lucruri incredibile. Play Station NBA te pregatește de viață, ca să te drafteze ca jucător trebuie să dai interviu, progresezi din punct de vedere al comunicării, nu numai al jocului propriu-zis la vârste fragede. Ca să mă duc la o altă echipă, trebuie să trec prin toate etapele. Deci, este ceva educativ! Iar apoi virtualul poate deveni realitate mult mai facil”, își susține Tocală punctul de vedere.