Prima ligă engleză revine în frunte, după 9 ani

IFFHS a realizează de mulți ani o ierarhie a celor mai tari campionate, de fapt prime divizii fotbalistice din lume. După 9 ani de dominație a lui La Liga sau Primera División, cum mai este denumit primul eșalon din Spania, revine pe prima poziție cel din Anglia, Premiership. Performanțele din cupele de europene, ediția 2018/19, ale echipelor din Albion (mai ales Liverpool, Tottenham Hotspur, Manchester City, Chelsea și Arenal), care au dominat aceste competiții, au contribuit decisiv la această schimbare. Liga spaniolă este abia a 3-a, fiind depășită și de campionatul brazilian, care ultima oară se clasase pe a 2-a poziție în 2012. Un salt mare l-a făcut Primeira Liga din Portugalia, care în 2017 se situa pe locul 16, iar în 2018 pe 10. Acum a izbutit să se fie peste Division 1 din Franța și 1.Bundesliga din Germania, ceea ce nu-i puțin lucru.

Pare incredibil, dar Liga I a urcat 9 poziții, clasându-se pe 16, față de 25 anul trecut. Să nu se bată însă cei de la LPF cu cărămizi în piept, pentru că aportul lor aproape nul, parcursul lui CFR Cluj din actuala ediție a cupelor europene fiind artizanul acestui salt.

Evident că această ierarhie, ca și cea a FIFA pentru echipele naționale, are ciudățeniile sale, cum de exemplu niciodată Tunisia sau Maroc nu pot avea campionate mai tari decât cele ale Greciei, Rusiei sau Turciei. Dar, luând partea plină a paharului, această ierarhie reliefează niște modificări interesante și parțial reale.

Primele 3 campionate pe fiecare confederație în parte

UEFA (Europa): 1. Anglia, 2. Spania, 3. Italia

CONMEBOL (America de Sud): 1. Brazilia, 2. Columbia, 3. Argentina

CAF (Africa): 1. Tunisia, 2. Maroc, 3. Egipt

AFC (Asia): 1. Coreea de Sud, 2. Arabia Saudită, 3. Japonia

CONCACAF (America de Nord): 1. Mexic, 2. Guatemala, 3. Costa Rica

OFC (Oceania): 1. Noua Caledonie, 2. Tahiti, 3. Noua Zeelandă

 

Topul 50

Loc            Țară                             Puncte

  1. Anglia 287
  2. Brazilia 165
  3. Spania 141
  4. Italia 939
  5. Columbia 849
  6. Portugalia 834
  7. Franța 818
  8. Olanda 790,5
  9. Argentina 776
  10. Germania 765,5
  11. Paraguay 755,5
  12. Scoția 747,5
  13. Belgia 696,5
  14. Ecuador 686
  15. Tunisia 664,5
  16. România 632
  17. Maroc 629,5
  18. Croația 618
  19. Grecia 616,5
  20. Serbia 605
  21. Mexic 600
  22. Cipru 586
  23. Cehia 571
  24. Austria 561
  25. Ucraina 542
  26. Rusia 538,5
  27. Danemarca 533,5
  28. Turcia 523,5
  29. Israel 521,5
  30. Coreea de Sud 520,5
  31. Egipt 520,5
  32. Arabia Saudită 518
  33. Suedia 477
  34. Uruguay 447
  35. RD Congo 444,5
  36. Bulgaria 437
  37. Japonia 434
  38. Bolivia 433
  39. China 428,5
  40. Ungaria 425,5
  41. Venezuela 425
  42. Elveția 411
  43. Kazahstan 410
  44. Norvegia 409
  45. Belarus 397
  46. Irlanda de Nord 389
  47. Peru 383
  48. Angola 382,5
  49. Slovenia 376
  50. Africa de Sud 371,5