Jose Peseiro, care a antrenat în Giulești, a fost numit selecționer al statului Venezuela

Jose Peseiro, fostul antrenor al Rapidului, a fost numit la conducerea tehnică a naţionalei din Venezuela, a anunţat forul de la Caracas.

În vârstă de 59 de ani, Peseiro, care a pregătit echipa Rapid în perioada iunie 2008 – ianuarie 2009, îl înlocuieşte pe Rafael Dudamel, care a demisionat de la conducerea naţionalei venezuelane după patru ani, informează News.ro.

Jose Peseiro a antrenat ultima dată Sporting Lisabona, echipă de la care a fost dat afară în noiembrie 2018 după numai patru luni.

Printre altele, el a mai antrenat în carieră formaţiile Al Hilal, Panathinaikos, Braga, Al Wahda, Al Ahly, FC Porto, Al Sharjah şi Vitoria Guimaraes.

Venezuela începe în martie preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022 cu meciuri cu Columbia (în deplasare) şi Paraguay (pe teren propriu), apoi joacă la Copa América în iunie şi iulie, în Columbia.