Micii șahiști ieșeni se pregătesc intens pentru Campionatele Naționale de la Băile Felix

Sala Mare a Primăriei Iași a găzduit Cupa Moldovei la șah, un turneu pentru copii ce a reunit în fața meselor de concurs peste 100 de șahiști de la 13 școli din municipiul și județul Iași, dar și din Huși.

Turneul a fost câștigat de Școala Carol I Iași, pe locul doi s-a situat Școala Titu Maiorescu, iar pe 3 s-a clasat Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu.

”A fost un eveniment reușit, mă bucur că am reînnodat tradiția acestui turneu. Împreună cu domnul director Ionel Nechifor, în urmă cu câțiva ani am decis să organizăm un concurs tradițional, la un moment dat am avut și participare internațională, cu sportivi din Irlanda, Bulgaria, Moldova, Georgia sau Muntenegru. Am reinventat acest concurs acum, odată cu Zilele Școlii Otilia Cazimir. Am avut o prezență bogată, cu peste 100 de copii și o organizare pe măsură. Toată lumea a fost extrem de încântată, concursul a reprezentat și un examen foarte util pentru copii înainte de Campionatele Naționale de la Băile Felix. Școala Carol are o echipă frumoasă, au acolo și o campioană europeană, pe Sofia Crețu, iar ceilalți jucători sunt de loturi naționale. Școala Titu Maiorescu a fost o surpriză plăcută, pentru că s-a încadrat în primele două locuri, iar marea favorită Bogdan Petriceicu Hașdeu a terminat pe locul 3. Avem mulți copii remarcați, unul dintre obiectivele noastre a fost să promovăm copiii de la Otilia Cazimir”, a declarat la Radio HIT prof. Vlad Ungureanu, directorul Academiei de Șah Cotnari, organizatorul Cupei Moldovei.

Sprijin pentru copiii din mediul rural

Acesta a explicat că Academia pe care o conduce intenționează să sprijine tot mai mult și copiii din mediul rural: ”Au fost și copii din mediul rural la Cupa Moldovei, copii mai greu de sprijinit. Dar noi o facem. Pe lângă cursurile prin Inspectoratul Școlar, Centrul de Excelență, intenționăm să facem și un proiect prin care să-i sprijinim pe copiii din mediul rural. Ne-am dori să începem chiar la Cotnari, pentru că avem Academia, apoi să ajutăm Podu Iloaiei, Popești, Cogeasca și alte centre în care noi activăm. Sunt mulți copii interesanți pe care vrem să-i atragem spre șah. Vrem să creăm o bază de selecție mult mai mare, să avem grupe mici care să împingă grupele mari spre performanță. Ne dorim o competiție între copii, care să încurajeze progresul. Ținta noastră este marea performanță, acolo tindem”.

Urmează Cupa Academiei de Șah Cotnari

Micii șahiști ieșeni nu au pauză. La scurt timp după încheierea Cupei Moldovei, copiii vor participa, pe 29 februarie, la ediția a 7-a a Cupei Academiei de Șah Cotnari, competiție ce va avea loc la Carrefour Era Park.

”Pe 29 februarie organizăm la Carrefour Era ediția a 7-a a Cupei Academiei de Șah Cotnari, apoi vom pleca într-un număr destul de mare la un turrneu internațional la Bicaz. Va fi un turneu de seniori, dar vom merge și noi cu mulți copii. După acest turneu vom intra în linie dreaptă cu pregătirea pentru Campionatul Național pentru copii de la Băile Felix, din perioada 21-29 martie. Acum, neavând turneu, au loc testări teoretice și verificări în vederea acestor Campionate Naționale”, a mai spus prof. Vlad Ungureanu.

Cu gândul la Mondiale și Europene

Turneele din această perioadă sunt pregătitoare pentru Campionatele Naționale de la Băile Felix, unde obiectivul Academiei de Șah Cotnari este câștigarea mai multor categorii de vârstă, atât la băieți, cât și la fete.

”Aceste teste sunt importante pentru copiii care vor participa în perioada 21-29 martie la Campionatele Naționale de la Băile Felix, acolo va fi bătălia cea mare. Locurile 1, 2 și 3 reprezintă România la Campionatele Europene și Mondiale. La ce copii avem și la cât s-a muncit, ne dorim la Felix să obținem locul  I la grupele de 8 ani, 10 ani și 12 ani, la băieți și la fete. Grupele cele mari vor juca la Mamaia, o săptămână mai târziu. Vom avea peste 25 de copii la Felix și sper să obținem noi performanțe”, a conchis Vlad Ungureanu, la Radio HIT.

Școlile participante la Cupa Moldovei: Școala ”Otilia Cazimir”, Școala ”Carol I”, Școala ”Mihai Codreanu”, Școala ”Alecu Russo”, Școala ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Școala ”Titu Maiorescu”, Școala ”Mihail Kogălniceanu”, Școala ”Ștefan Bârsănescu”, Școala Popești, Școala Huși, Școala Cogeasca, Școala Podu Iloaiei.